Publicat pe 12 ianuarie 2021
Actualizat pe 16 martie 2023
Acneea este una dintre cele mai frecvente condiții care afectează tenul tinerilor. Cu toate acestea, acneea la adulți este, de asemenea, o condiție destul de întâlnită în ziua de astăzi. Cel mai frecvent, acneea este cauzată de modificări hormonale, iar pentru a ameliora simptomele, este important să cunoaștem cum să ne îngrijim tenul corect.
Conținut
Ce este acneea? Informații generale despre acnee.
Tenul nostru prezintă pe toată suprafața “găuri” microscopice numite pori sau foliculi pilo-sebacei, în care se acumulează frecvent sebum (grăsime), bacterii, celule moarte ale pielii sau murdărie. În momentul în care acest lucru se întâmplă, porul este blocat și astfel este posibil să genereze formarea și apariția pe suprafața tenului a unui coș. Frecvența ridicată a acestui fenomen se numește acnee.
Acneea este o condiție frecventă, mai ales în rândul tinerilor și poate fi foarte persistentă, cu toate că s-au descoperit tratamente foarte eficiente împotriva acesteia. De obicei, coșurile și petele se vindecă încet, dar, atunci când un coș este pe cale să dispară, altul apare în proximitatea acestuia.
În funcție de severitatea acestei condiții, pot apărea cicatrici postacneice la nivelul pielii, dar cel mai important aspect este suferința emoțională. Foarte multe persoane care au acnee, dar mai ales tinerii, tind să aibă probleme de adaptare în colectivitate din cauza acestei condiții. De aceea, trebuie să respectați indicațiile medicului dermatolog cu privire la tratament pentru a diminua gravitatea simptomelor.
Tipuri de acnee
Acneea poate apărea sub diferite forme, printre care:
- Puncte negre: Un tip de cosuri care sunt umplute cu excesul de sebum și cu piele moartă. Nuanța întunecată este cauzată de o reflectare neregulată a luminii de pe foliculul înfundat. Este un tip de acnee non-inflamatoare.
- Puncte albe: Punctele albe sunt un alt tip de acnee non-inflamatoare, se mai numesc comedoane închise.
- Papule: Acest tip de acnee se manifestă prin umflături mici roșii sau roz care devin inflamate.
- Pustule: Coșuri care conțin puroi. Arată ca niște puncte albe înconjurate de inele roșii. Ele pot provoca cicatrici dacă nu sunt tratate corespunzător.
- Acnee fungică (foliculita pityrosporum): Acest tip apare atunci când apare o infecție în foliculii de păr. Pot apărea mâncărimi și inflamații.
- Noduli: Coșuri solide și adânci situate în piele. Sunt mari și dureroase.
- Chisturi: Coșuri pline de puroi cauzate de acnee.
Toate aceste forme de acnee sunt neplăcute și vă pot afecta stima de sine și stilul de viață. De aceea, este indicat să consultați un medic dermatolog pentru a beneficia de tratamentul ideal pentru tipul de acnee de care suferiți.
Care sunt simptomele acneei?
Acneea poate apărea oriunde pe suprafața corpului, însă, cele mai frecvente localizări sunt:
- Fața
- Spatele
- Gâtul
- Pieptul
- Umerii.
Dacă suferiți de acnee, veți observa, de obicei, la nivelul pielii atât coșuri de culoare albă cu puroi, numite pustule, de culoare roșie fără puroi (papule), precum și puncte negre (comedoane deschise) și albe (comedoane închise).
În timp ce punctele albe și punctele negre sunt cele mai frecvente leziuni acneice observate în cazul acneei numite retenționale, pot apărea, totuși și alte tipuri de leziuni inflamatorii, cum ar fi:
- Papule – Umflături mici și roșii, cauzate de foliculii de păr inflamați sau infectați
- Pustule – Coșuri mici și roșii, care au dezvoltat puroi la vârfuri
- Noduli – Localizați sub suprafața pielii, provoacă durere și au culoarea roșie
- Chisturi – Umflături pline de lichid, provoacă durere și sunt moi la atingere
Acneea poate fi ocazional confundată cu rozaceea.
Cauzele acneei
Există patru factori principali care cauzează acneea:
- Producția excesivă de sebum (substanță uleioasă, produsă de glanda sebacee)
- Foliculii de păr inflamați
- Bacterii
- Anumite iritații/ inflamaţii
Acneea apare, de obicei, la nivelul:
- Feței
- Frunții
- Pieptului
- Părții superioare a spatelui
- Umerilor
Aceste zone au cele mai multe glande uleioase (sebacee), iar foliculii de păr sunt conectați la aceste glande.
Anumite lucruri pot declanșa sau agrava acneea:
- Modificări hormonale. Androgenii sunt hormoni care apar atât la băieți, cât și la fete, în timpul pubertății și determină mărirea glandelor sebacee, care produc mai mult sebum. Schimbările hormonale din timpul vârstei mijlocii, în special la femei, pot provoca erupții pe piele.
- Anumite medicamente. Exemplele de medicamente care favorizează apariția acneei sunt cele care conțin corticosteroizi sau litiu.
- Dietele de slăbire. Coform unor studii, consumul anumitor alimente, inclusiv alimente bogate în carbohidrați, precum pâinea, covrigii și chipsurile, fast-food, poate agrava acneea.
- Stresul. Stresul nu provoacă, în sine, acnee, dar dacă suferiți deja de acnee, stresul excesiv poate agrava condiția.
Mituri despre cauzele acneei
De-a lungul anilor, s-au făcut multe speculații cu privire la cauzele apariției acneei. Specialiștii au analizat mai multe posibile cauze și au ajuns la anumite concluzii, printre care:
- Mâncarea grasă și indicele glicemic ridicat nu conduc la apariția acneei.
- Acneea nu este cauzată de pielea murdară. De fapt, spălarea pielii intensiv sau curățarea acesteia cu săpunuri dure sau substanțe chimice poate irita pielea și poate agrava acneea.
- Produse cosmetice generale nu înrăutățesc neapărat acneea, mai ales dacă folosiți produse de machiaj fără ulei, care nu înfundă porii (noncomedogenice) și vă demachiați în mod regulat. Produsele cosmetice sau fondul de ten nu interferează cu eficacitatea medicamentelor pentru acnee.
Factori de risc
Cei mai frecvenți factori de risc sunt:
- Modificările hormonale, cauzate de pubertate sau de sarcină
- Anumite medicamente, cum ar fi anumite contraceptivele orale sau corticosteroizi
- Dietă bogată în zaharuri sau carbohidrați
- Pacienți cu acnee din familia dvs.
Tinerii sunt cei mai expuși riscului de a dezvolta acnee, mai ales în timpul pubertății. În acest timp, corpul suferă modificări hormonale. Aceste modificări pot mări producția de sebum, astfel, crescând riscul de apariție al acneei. Acneea hormonală dispare sau se ameliorează, de obicei, atunci când tinerii ajung la maturitate.
Diagnostic
Diagnosticarea acneei se realizează în timpul unui examen de piele. De asemenea, medicul vă va întreba dacă nivelul de stres din ultimul timp s-a mărit sau dacă aveți antecedente de acne în familie, toate acestea reprezentănd factori de risc.
Adolescentele și femeile pot fi, de asemenea, întrebate despre ciclurile menstruale, deoarece erupțiile au uneori legatură cu acest aspect. Focarele bruște și formele severe de acnee la persoanele în vârstă pot semnala uneori o altă boală care necesită asistență medicală.
Complicații
Persoanele cu pielea mai închisă la culoare sunt mai susceptibile decât persoanele cu pielea mai deschisă să experimenteze anumite complicații acneice, precum:
- Cicatrici. Cicatricile provocate de acnee pot rămâne pe termen lung la nivelul pielii, după combaterea acneei.
- Modificări ale pielii. După ce acneea s-a vindecat, pielea afectată poate fi mai închisă (hiperpigmentată) sau mai deschisă (hipopigmentată) decât înainte de apariția afecțiunii.
Cum se tratează acneea?
Îngrijire la domiciliu
Există câteva modalități de îngrijire personală pe care le puteți încerca de acasă pentru a preveni apariția coșurilor și pentru a ameliora simptomele acneei. Remediile naturiste aplicabile de acasă pentru acnee includ:
- Curățați zilnic pielea cu un produs de curățare potrivit tipului de ten (uscat/gras/mixt/sensibil), pentru a îndepărta excesul de ulei și de murdărie
- Șamponați părul în mod regulat și țineți-l departe de nivelul feței
- Folosiți machiaj „noncomedogenic” (nu contin ingrediente care pot bloca porii)
- Nu stoarceți coșurile, deoarece, astfel, se răspândesc bacteriile și excesul de ulei
- Nu vă atingeți fața cu mâinile
Medicamentație
Dacă îngrijirea personală nu vă ajută ca să ameliorați acneea, sunt disponibile câteva medicamente fără prescripție medicală. Majoritatea medicamentelor care conțin ingrediente care pot ajuta la distrugerea bacteriilor sau la reducerea sebumului din piele va pot fi de folos. Discutați cu medicul dermatolog despre cazul dvs. pentru a vă recomanda cel mai bun tratament. Puteți solicita o a doua opinie medicală pe aplicația Medic Chat unde puteți adresa o întrebare unui medic dermatolog.
Uneori, puteți continua să prezentați simptome și după administrarea acestor medicamente. În acest caz, medicul vă poate prescrie medicamente care vă ajută să vă reduceți simptomele și să preveniți cicatricile. Acestea includ:
- Antibiotice orale sau topice – reduc inflamația și ucid bacteriile care provoacă coșurile. De obicei, antibioticele sunt utilizate doar pentru o perioadă scurtă de timp (3 luni), astfel încât corpul dumneavoastră să nu acumuleze rezistență și să se lase predispus la acnee și infecții.
- Creme topice cu prescripție – sunt mai puternice decât tratamentele fără prescripție medicală (peroxidul de bezoil, acid azelaic).
Femeile care suferă de acnee hormonală pot fi tratate cu medicamente care reglează nivelul de hormoni care pot provoca acnee prin scăderea producției de sebum.
Proceduri
Medicul vă poate recomanda proceduri pentru tratarea acneei severe și pentru prevenirea acneei, dar și a cicatricilor. Aceste proceduri funcționează prin îndepărtarea pielii deteriorate și prin reducerea producției de sebum.
- Terapia fotodinamică – se folosește un laser special pentru a reduce producția de sebum și de bacterii. De asemenea, se pot utiliza și alte lasere pentru a ajuta la ameliorarea acneei sau a cicatricilor.
- Dermabraziunea – se folosește pentru a îndepărta straturile superioare ale pielii cu o perie rotativă. Este considerată cea mai bună metodă de a trata cicatricile provocate de acnee.
- Microdermabraziunea – este un tratament mai blând decât dermabraziuea, care ajută la îndepărtarea celulelor moarte ale pielii.
Medicul vă poate sugera utilizarea injecțiilor cu cortizon dacă acneea provoacă chisturi mari. Cortizonul este un steroid produs în mod natural de corpul dumneavoastră. Poate reduce inflamația și poate accelera vindecarea. Cortizonul este, de obicei, utilizat împreună cu alte tratamente pentru acnee.
Metode de prevenire. Cum să vă îngrijiți corect tenul?
- Noțiuni de bază despre îngrijirea pielii
Cel mai important aspect al îngrijirii pielii este igiena. Este indicat să vă spălați pe față de minim două ori pe zi, cu un săpun blând potrivit tipului de ten – o dată dimineața și o dată seara înainte de a vă culca.
După ce vă curățați pielea, aplicați o cremă hidratantă. Optați pentru o cremă hidratantă adaptată tipului dvs. de piele – uscată, normală sau grasă. Chiar și tenul gras poate beneficia de o cremă hidratantă.
Un alt aspect important este să limitați expunerea la soare. În timp, expunerea la radiații ultraviolete (UV) provoacă multe modificări ale pielii:
- Pete
- Creșteri benigne (necanceroase), cum ar fi keratoza seboreică
- Schimbări de culoare
- Pistrui
- Creșteri canceroase, cum ar fi carcinomul cu celule bazale, carcinomul cu celule scuamoase și melanomul
- Riduri
Majoritatea cazurilor de cancer de piele provin din expunerea la soare, de aceea trebuie să:
- Limitați timpul petrecut afară, mai ales în timpul verii, între orele 10:00 și 14:00.
- Aplicați creme cu factor de protecție solară (SPF) de 30 sau mai mare.
- Purtați îmbrăcăminte de protecție
Nu ezitați să consultați profesioniști în dermatologie. Nimeni nu are pielea perfectă. Pielea dvs. ar putea fi uscată sau grasă. Sau puteți avea erupții cutanate și acnee. Discutați cu un expert dermatologic, pentru a putea trata orice aspect ce ține de sănătatea pielii.
De asemenea, acordați atenție tuturor părților pielii, astfel încât să observați orice schimbare la nivelul unei alunițe. Aceste schimbări pot reprezenta un indicator al unui eventual cancer de piele. Anunțați de urgență medicul dermatolog dacă observați aceste schimbări.
Rutina de îngrijire a pielii pe timpul zilei
- Curățarea – Este întotdeauna primul pas pentru îngrijirea corespunzătoare a pielii. Nu folosiți produse dure de curățare și nu exagerați prin spălări excesive și repetate. Aceste acțiuni afectează tenul.
- Aplicarea unei loțiuni tonice – Acesta este un pas opțional, însă specialiștii consideră că este o modalitate excelentă de a regla pH-ul pielii.
- Aplicarea unui ser cu vitamina C – Acest ser se utilizează pentru a limita efectele soarelui și ale poluării asupra pielii. Foarte important este să utilizați o cremă SPF după aplicarea serului cu vitamina C, dacă acesta este aplicat în timpul zilei.
- Hidratarea pielii – este un pas foarte important în rutina zilnică de îngrijire a pielii/tenului, uscăciunea excesivă a tenului fiind o cauză de secreție în exces de sebum, prin urmare a agravării acneei. Femeile pot utiliza o cremă hidratantă lejeră pe timpul zilei pentru a nu afecta machiajul.
- Protecția solară – este cea mai importantă, indiferent că sunteți la locul de muncă, acasă sau în concediu. Oriunde v-ați afla, expunerea la soare se poate realiza involuntar și poate afecta foarte grav pielea. De aceea, trebuie să aplicați creme cu factor de protecție solar de minim 30, zilnic, în timpul zilelor senine.
Rutina de îngrijire a pielii pe timpul nopții
- Curățarea – La fel ca și în timpul zilei, curățarea tenului rămâne primul pas pentru îngrijirea pielii. Utilizați produse care să înlăture complet machiajul. Ideal apa micelara, urmată de gel de curățare
- Aplicarea unei loțiuni tonice – Acesta rămâne un pas opțional, însă recomandarea specialiștilor este aceeași.
- Seruri și tratamente – Utilizați alfa-hidroxi acizi pentru a determina strălucirea pielii prin eliminarea celulelor moarte. Dacă doriți să includeți retinolul în rutina de îngrijire a pielii, aplicați-l pe timpul nopții. Retinolul este o formă de vitamina A care ajută la diminuarea ridurilor vizibile, a petelor luminoase și a dimensiunii porilor.
- Tratamentul acneei – Dacă aveți un coș retras sau suferiți de acnee, seara este momentul ideal pentru a aplica produse cu ingrediente active destinate tenului acneic. Dacă urmați un tratament indicat de către un medic dermatolog, respectați instrucțiunile oferite și discutați cu acesta despre orice modificare doriți să faceți. Evitați să folosiți un aparat de ras pe pielea afectată de acnee.
- Hidratarea – Este cu adevărat importantă pe timpul nopții, deoarece creează o barieră care sigilează ingredientele active.
Întrebări frecvente despre acnee
Da, genetica poate juca un rol în determinarea probabilității de a avea acnee, însă acest lucru nu este garantat, ci mai degrabă apare în cazuri izolate. Acneea apare mai degrabă din cauza unei combinații de factori genetici, hormonali și de mediu.
Multe femei se confruntă cu crize de acnee în timpul sarcinii. Acest lucru este perfect normal fiind rezultatul schimbărilor hormonale din organism. În majoritatea cazurilor, pielea va reveni la normal odată cu nașterea bebelușului. În cazuri restrânse, scăderea estrogenului după naștere poate determina acneea să rămână timp de câteva luni, până ce hormonii se reechilibrează.
Da! Utilizarea cremelor cu protecție solară este cea mai uzuală metodă de protecție împotriva razelor soarelui. Protecția solară ajută la scăderea riscului de apariție al cancerului de piele și a altor efecte negative provocate de soare.
Alimentele bogate în grăsimi, zahăr, dar și ingrediente lactate pot avea o legătură cu riscul de acnee la o vârstă adultă, deși unii specialiști infirmă acest lucru. Alimente precum ciocolata cu lapte, cartofii prajiti și băuturile zaharoase se numără printre cele care pot crește riscul pentru acnee.
Petele și semnele provocate de acnee nu dispar complet de la sine. Aceste semne devin adesea mai vizibile odată cu înaintarea în vârstă, deoarece pielea pierde colagen. Aplicarea loțiunilor exfoliante care conțin AHA și BHA (acizi exfolianți) provoacă o exfoliere ușoară și determină expunerea pielii de dedesubt. Utilizarea regulată a acestor acizi exfolianți pe față poate reduce aspectul cicatricilor și pigmentarea neuniformă.
Există mai mulți factori care declanșează acneea, dar cauza principală este creșterea nivelului de hormoni androgeni. Androgenul este un tip de hormon, ale cărui niveluri cresc atunci în adolescență. În cazul femeilor, se transformă în estrogen. Creșterea nivelului de androgeni determină creșterea glandelor uleioase de sub piele.
Pentru acneea moderată sau severă, sau pentru cazurile de acnee vulgară sau chistică, este posibil să aveți nevoie de antibiotice orale. De obicei, prima alegere pentru tratarea acneei este tetraciclina.
Acneea este diagnosticată printr-o simplă inspecție vizuală de către medicul dermatolog. Nu există teste sau analize medicale pentru acnee. Rareori, medicul poate lua o probă din leziune pentru examinare microbiologică, pentru a exclude alte surse de infecție.
Tratamentele naturiste nu tratează cauza principală a acneei, așa că este puțin probabil ca acestea să aibă vreun beneficiu pentru erupțiile apărute. Este posibil ca unele remedii naturiste să vă reducă inflamația, dar nu vă vor scăpa de acnee.
Dr. Anda Suflețel ⬤
Dermatovenerologie
- Specializare: Dermatovenerologie
- Peste 3 ani experiență
- A ajutat 5 oameni pe Medic Chat
- Feedback excelent
- Răspunsuri rapide (tipic 1-2 ore)