Tulburare de hiperactivitate cu deficit de atenție (ADHD). Cauze, Simptome, Tratamente

Publicat pe 24 iunie 2020

Actualizat pe 11 octombrie 2022

Tulburarea de hiperactivitate cu deficit de atenție (ADHD) este o tulburare de comportament care include simptome precum neatenție, hiperactivitate și impulsivitate.

Ai nelămuriri cu privire la cazul tău?

Întreabă unul dintre cei peste 400 de doctori online

Rapid și ușor. Doctori verificați. Confidențial și anonim.

Scrie o întrebare

Ce este ADHD?

Tulburarea de hiperactivitate cu deficit de atenție, numită și ADHD este o afecțiune de sănătate mintală care provocă hiperactivitate și comportamente impulsive.

În general, persoanele care suferă de ADHD întâmpină dificultăți în a se concentra atenția asupra unei singure sarcini sau nu au capacitatea de a sta liniștiți pentru perioade mai lungi de timp.

ADHD poate limita capacitatea unei persoane de a se concentra, studia sau lucra și poate duce la stres, anxietate și depresie.

Atât copiii, cât și adulții pot suferi de ADHD. Copiii de orice vârstă pot avea momente de distragere și de impulsivitate, dar aceste trăsături sunt mult mai vizibile la cei care suferă de ADHD.

Simptome ADHD

Simptomele ADHD tind să fie observate la o vârstă fragedă și pot deveni mai vizibile atunci când apare o schimbare majoră în viața unui copil, cum ar fi atunci când începe școala. Majoritatea cazurilor sunt diagnosticate atunci când copiii au vârsta cuprinsă între 6 și 12 ani.

Simptomele ADHD se îmbunătățesc de obicei odată cu vârsta, dar mulți adulți care au fost diagnosticați cu această afecțiune la o vârstă fragedă continuă să aibă probleme. Persoanele cu ADHD pot avea, de asemenea, probleme suplimentare, cum ar fi tulburări de somn și anxietate.

Simptomele ADHD se pot clasifica în două tipuri de probleme de comportament:

• Neatenție
• Hiperactivitate și impulsivitate.

Majoritatea persoanelor cu ADHD au probleme care se încadrează în ambele categorii, dar nu este cazul întotdeauna. De exemplu, unele persoane cu această afecțiune pot avea probleme cu neatenția, dar nu cu hiperactivitatea sau impulsivitatea.

Această formă de ADHD este cunoscută și ca tulburarea deficitului de atenție (ADD). ADD-ul poate trece uneori neobservat, deoarece simptomele pot fi mai puțin evidente.

Simptome ADHD la copii și adolescenți

Simptomele ADHD la copii și adolescenți sunt bine definite și de obicei se observă înainte de vârsta de 6 ani. Ele apar în cel puțin două situații, cum ar fi acasă și la școală.

Neatenția

Principalele semne de neatenție sunt:

• Distragerea cu ușurință a atenției
• Greșeli din neglijență, de exemplu, la școală
• Pierderea sau uitarea lucrurilor
• Nerespectarea sarcinilor, mai ales a celor care implică mult timp
• Incapacitatea de a asculta sau îndeplini instrucțiuni
• Schimbarea permanentă a activității
• Dificultăți în organizarea sarcinilor

ADHD-ul și hiperactivitatea

Principalele semne ale hiperactivității și impulsivității sunt:

• Incapacitatea de a sta nemișcat, mai ales într-un mediu calm sau liniștit
• Agitație continuă
• Lipsa de concentrare asupra sarcinilor
• Mișcare fizică excesivă
• Vorbitul excesiv
• Incapacitatea de a-și aștepta rândul
• Actionarea impulsivă
• Întreruperea bruscă a conversațiilor

Aceste simptome pot cauza probleme semnificative în viața copilului, cum ar fi subaprecierea la școală, interacțiunea socială slabă cu alți copii și adulți și probleme disciplinare.

Stări asociate la copiii și adolescenții cu ADHD

Deși nu este întotdeauna cazul, împreună cu ADHD, unii copii pot avea, de asemenea, semne ale altor probleme sau afecțiuni cum ar fi:

• Tulburare de anxietate. Tulburarea de anxietate poate determina copilul să fie nervos o mare parte din timp și poate provoca, de asemenea, simptome fizice, cum ar fi bătai rapide și neregulate ale inimii, transpirație și amețeli
• Comportament sfidător. Acesta este un comportament negativ și perturbator, în special față de autorități cum ar fi părinții și profesorii
• Tulburare de conduită. Implică adesea o tendință către un comportament extrem de antisocial, care impică și fapte imorale cum ar fi furtul, lupta, vandalismul și rănirea oamenilor sau animalelor
• Depresia. Depresia se regăsește la multi copii și adolescenți diagnosticați cu ADHD
• Tulburări de somn. Tulburările de somn implică dificultatea de a dormi noaptea și modele de somn neregulate
• Tulburare de spectru autist. Aceasta afectează interacțiunea socială, comunicarea și comportamentul
• Epilepsie. Epilepsia este o afecțiune care afectează creierul și provoacă crize repetate sau convulsii. Puteti citi aici mai multe informații despre epilepsie.
• Sindromul Tourette. Sindromul Tourette reprezintă o stare a sistemului nervos, caracterizată printr-o combinație de zgomote și mișcări involuntare (ticuri)
• Dificultăți de învățare. Pot apărea dificultăți de învățare, cum ar fi dislexia

Simptome ADHD la adulți

La adulți, simptomele ADHD sunt mai greu de definit. Acest lucru se datorează în mare măsură lipsei de cercetare a adulților cu ADHD. Deoarece ADHD este o tulburare de dezvoltare, se crede că nu se poate dezvolta la adulți fără să apară prima dată în copilărie. Dar se știe că simptomele ADHD persistă adesea din copilărie până în adolescența unei persoane și apoi la vârsta adultă.

Orice probleme sau afecțiuni suplimentare întâmpinate de copiii cu ADHD, cum ar fi depresia sau dislexia, pot continua și la vârsta adultă. Până la vârsta de 25 de ani, aproximativ 15% dintre persoanele diagnosticate cu ADHD în copilărie au încă o gamă completă de simptome, iar 65% au încă unele simptome care le afectează viața de zi cu zi.

Simptomele manifestate de copii și adolescenți sunt uneori aplicate și adulților cu posibil ADHD. Unii specialiști spun însă că modul în care neatenția, hiperactivitatea și impulsivitatea afectează adulții, poate fi foarte diferit de modul în care afectează copiii. De exemplu, hiperactivitatea tinde să scadă la adulți, în timp ce neatenția tinde să se agraveze pe măsură ce presiunile vieții adulte cresc. Simptomele adulților de ADHD tind, de asemenea, să fie mult mai subtile decât simptomele copiilor.

Au fost identificate următoarele simptome asociate cu ADHD la adulți:

• Nepăsare și lipsă de atenție la detalii
• Începerea continuă de noi sarcini înainte de terminarea celor vechi
• Abilități organizaționale slabe
• Incapacitatea de concentrare sau de prioritate
• Pierderea continuă a lucrurilor sau înlocuirea greșită a acestora
• Uitare
• Neliniște și agitație
• Dificultate de a păstra liniștea și de a vorbi la rând
• Schimbări de dispoziție, iritabilitate și un temperament rapid
• Incapacitatea de a face față stresului
• Nerăbdare extremă
• Asumarea riscurilor în activități, adesea cu atenție puțină sau deloc pentru siguranța personală sau a altora – de exemplu, șofatul imprudent

Stări asociate la adulții cu ADHD

Ca și în cazul ADHD la copii și adolescenți, ADHD la adulți poate apărea alături de mai multe probleme sau afecțiuni conexe.

Una dintre cele mai frecvente este depresia. Alte stări pe care adulții le pot avea alături de ADHD includ:

• Tulburări de personalitate. Condiții în care o persoană diferă semnificativ de persoana obișnuită în ceea ce privește modul în care gândește, percepe, simte sau se raportează la ceilalți
• Tulburare bipolară. O afecțiune care afectează starea de spirit, care poate trece de la o extremă la alta
• Tulburare obsesiv compulsivă (TOC). O afecțiune care provoacă gânduri obsesive și comportament compulsiv

Problemele de comportament asociate cu ADHD pot provoca, de asemenea, probleme precum dificultăți în relații și interacțiune socială.

Cauzele ADHD

Nu se înțelege pe deplin cauza tulburării de hiperactivitate cu deficit de atenție (ADHD), deși se consideră că aceasta este cauzată de o combinație de factori.

Genetica

ADHD are tendința de a se manifesta în familie și, în cele mai multe cazuri, se crede că genele moștenite de la părinți sunt un factor semnificativ în dezvoltarea afecțiunii. Cercetările arată că părinții și frații unui copil cu ADHD au mai multe șanse să aibă și ei ADHD. Cu toate acestea, modul în care ADHD este moștenit este complex și se crede că nu este legat de un singur defect genetic.

Funcția și structura creierului

Cercetările au identificat o serie de diferențe posibile între creierul persoanelor cu ADHD și al celor fără această afecțiune, deși semnificația exactă a acestora nu este clară. De exemplu, studiile care implică scanări ale creierului au sugerat că anumite zone ale creierului pot fi mai mici la persoanele cu ADHD, în timp ce alte zone pot fi mai mari. Alte studii au sugerat că persoanele cu ADHD pot avea un dezechilibru la nivelul neurotransmițătorilor din creier sau că aceste substanțe chimice nu pot funcționa corect.

Grupuri de risc

Se consideră că anumite grupuri sunt mai expuse riscului de ADHD, inclusiv:

• Persoanele care s-au născut prematur (înainte de a 37-a săptămână de sarcină) sau cu o greutate mică la naștere
• Persoanele cu epilepsie
• Persoanele cu leziuni cerebrale fie dobândite în pântec, fie după o vătămare severă la cap mai târziu în timpul vieții
• Fumatul, consumul de alcool sau abuzul de droguri de către mamă în timpul sarcinii

Tratamentul pentru ADHD

Tratamentul pentru tulburarea de hiperactivitate cu deficit de atenție (ADHD) poate ajuta la ameliorarea simptomelor și poate face ca afecțiunea să nu constituie o problemă pentru viața de zi cu zi.

ADHD poate fi tratat folosind medicație sau terapie, dar cea mai bună este o combinație a acestora. Tratamentul este de obicei prescris de un specialist, cum ar fi un pediatru sau un psihiatru, deși afecțiunea poate fi monitorizată și de medicul de familie.

Medicație

Există 5 tipuri de medicamente autorizate pentru tratamentul ADHD:

• Metilfenidat
• Dexamfetamină
• Lisdexamfetamină
• Atomoxetină
• Guanfacină

Aceste medicamente nu sunt un remediu permanent pentru ADHD, dar pot ajuta un pacient cu această afecțiune să se concentreze mai bine, să fie mai puțin impulsiv, să fie mai calm, să învețe și să dezvolte noi abilități.

Unele medicamente trebuie luate în fiecare zi, dar unele pot fi luate doar în zilele de școală. Ocazional, se recomandă pauze de tratament pentru a evalua dacă medicamentul este încă necesar.

Dacă nu ați fost diagnosticat cu ADHD până la vârsta adultă, medicul de familie și specialistul pot discuta ce medicamente și terapii sunt potrivite.

Dacă se recomandă unul dintre aceste medicamente, se va administra prima dată o doză mică, care poate fi crescută treptat. Va trebui consultat medicul pentru verificări periodice, pentru a se asigura că tratamentul funcționează eficient și pentru a verifica dacă există semne ale unor efecte secundare sau alte probleme.

Este important să anunțați medicul despre orice reacții adverse și dacă simțiți că trebuie să opriți sau să schimbați tratamentul. Specialistul va discuta cât timp trebuie luat tratamentul, dar, în multe cazuri, tratamentul este continuat atât timp cât acesta ajută.

Metilfenidat

Metilfenidatul este medicamentul cel mai frecvent utilizat pentru ADHD. Aparține unui grup de medicamente numite stimulente, care funcționează prin creșterea activității în creier, în special în zonele care joacă un rol important în controlul atenției și comportamentului.

Metilfenidatul poate fi oferit adulților, adolescenților și copiilor cu vârsta peste 5 ani cu ADHD. Medicamentele pot fi luate sub formă de comprimate cu eliberare imediată (doze mici, luate de 2 până la 3 ori pe zi) sau sub formă de comprimate cu eliberare prelungită (luate o dată pe zi dimineața, cu doza eliberată pe parcursul zilei).

Reacțiile adverse frecvente ale metilfenidatului includ:

• Creșterea tensiunii arteriale și a frecvenței cardiace
• Pierderea poftei de mâncare, care poate duce la scăderea în greutate sau creștere slabă în greutate
• Probleme cu somnul
• Dureri de cap
• Dureri de stomac
• Modificări ale dispoziției

Lisdexamfetamina

Lisdexamfetamina este un medicament similar cu dexamfetamina și funcționează în același mod.

Poate fi oferit adolescenților și copiilor cu vârsta peste 5 ani cu ADHD dacă cel puțin 6 săptămâni de tratament cu metilfenidat nu a ajutat. Adulților li se poate oferi lisdexamfetamină ca medicament de primă alegere în loc de metilfenidat.

Lisdexamfetamina se prezintă sub formă de capsule, recomandată a se lua o dată pe zi.

Reacțiile adverse frecvente ale lisdexamfetaminei includ:

• Scăderea poftei de mâncare, ceea ce poate duce la scăderea în greutate sau creștere slabă în greutate
• Agresiune
• Somnolenţă
• Ameţeală
• Dureri de cap
• Diaree
• Greață și vărsături

Dexamfetamina

Dexamfetamina este similară cu lisdexamfetamina și funcționează în același mod. Poate fi oferit adulților, adolescenților și copiilor cu vârsta peste 5 ani cu ADHD.

Dexamfetamina este prescrisă de obicei sub formă de comprimat, o dată sau de două ori pe zi, deși este disponibilă și o soluție orală.

Reacțiile adverse frecvente ale dexamfetaminei includ:

• Scăderea poftei de mâncare
• Modificări ale dispoziției
• Agitație și agresivitate
• Amețeală
• Dureri de cap
• Diaree
• Greață și vărsături

Atomoxetina

Atomoxetina funcționează diferit față de alte medicamente ADHD.

Este un inhibitor selectiv al recaptării noradrenalinei (SNRI), ceea ce înseamnă că crește cantitatea de substanță chimică din creier numită noradrenalină. Această substanță chimică transmite mesaje între celulele creierului și creșterea acesteia poate ajuta concentrare și poate ajuta la controlul impulsurilor.

Atomoxetina poate fi oferită adulților, adolescenților și copiilor cu vârsta peste 5 ani, dacă nu este posibilă utilizarea metilfenidatului sau lisdexamfetaminei. De asemenea, este autorizată pentru utilizare la adulți dacă simptomele ADHD sunt confirmate.

Atomoxetina se prezintă sub formă de capsulă, prescrisă de obicei o dată sau de două ori pe zi.

Reacțiile adverse frecvente ale atomoxetinei includ:

• Creșterea tensiunii arteriale și a frecvenței cardiace
• Greață și vărsături
• Dureri de stomac
• Probleme cu somnul
• Ameţeală
• Dureri de cap
• Iritabilitate

Atomoxetina a fost, de asemenea, legată de unele reacții adverse mai grave, care sunt importante de avut în vedere, inclusiv gânduri suicidare și leziuni hepatice.

Dacă dumneavoastră sau copilul dvs. începeți să vă simțiți deprimat sau suicid în timp ce luați acest medicament, adresați-vă medicului.

Guanfacina

Guanfacina acționează asupra unei părți a creierului pentru a îmbunătăți atenția și, de asemenea, reduce tensiunea arterială.

Poate fi oferită adolescenților și copiilor cu vârsta peste 5 ani, dacă nu este posibilă utilizarea metilfenidatului sau lisdexamfetaminei. Guanfacina nu trebuie oferită adulților cu ADHD.

Guanfacina este prescrisă de obicei sub formă de tabletă o dată pe zi, dimineața sau seara.

Reacțiile adverse frecvente includ:

• Oboseală sau extenuare
• Durere de cap
• Durere abdominală
• Senzație de gură uscată

Terapii pentru ADHD

Pe lângă administrarea medicamentelor, în tratarea ADHD la copii, adolescenți și adulți pot fi utile diferite terapii. Terapia este eficientă și în tratarea unor probleme suplimentare, cum ar fi tulburări de conduită sau anxietate, care pot apărea odată cu ADHD. Unele dintre terapiile care pot fi utilizate sunt prezentate mai jos.

Psihoeducația

Psihoeducația înseamnă că dumneavoastră sau copilul dvs. veți fi încurajați să discutați despre ADHD și efectele acestuia. Poate ajuta copiii, adolescenții și adulții să înțeleagă că sunt diagnosticați cu ADHD și îi pot ajuta să facă față bolii.

Terapia comportamentală

Terapia comportamentală oferă sprijin pentru cei care îngrijesc copii cu ADHD și poate implica profesori și părinți. Terapia comportamentală implică de obicei managementul comportamentului, care folosește un sistem de recompense pentru a încuraja copilul să încerce să-și controleze ADHD-ul.

Dacă copilul dumneavoastră are ADHD, puteți identifica tipuri de comportamente pe care doriți să le încurajați, cum ar fi statul la masă pentru a mânca. Copilului i se oferă apoi un fel de recompensă mică pentru un comportament bun și are un privilegiu eliminat pentru un comportament deficitar.

Pentru profesori, managementul comportamentului implică învățarea modului de planificare și structurare a activităților, precum și de a lauda și încuraja copiii chiar și pentru un progres foarte mic.

Programe de formare și educare a părinților

Dacă copilul dumneavoastră are ADHD, programe de pregătire și educație ale părinților special adaptate vă pot ajuta să învățați moduri specifice de a vorbi cu copilul, de a vă juca și lucra cu aceștia pentru a le îmbunătăți atenția și comportamentul.

De asemenea, se poate oferi pregătire pentru părinți înainte ca copilul să fie diagnosticat în mod oficial cu ADHD.

Aceste programe sunt de obicei aranjate în grupuri de aproximativ 10 până la 12 părinți. De obicei, un program constă din 10 până la 16 întâlniri, care durează până la 2 ore fiecare.

Daca se recomandă un program de formare și educare a părinților nu înseamnă că ați fost un părinte rău – își propune să învețe părinții și pe cei care îngrijesc copiii despre managementul comportamentului, crescând în același timp încrederea în capacitatea de a ajuta copilul și de a îmbunătăți relația cu acesta.

Pregătirea competențelor sociale

Pregătirea competențelor sociale presupune implicarea copilului în diverse situații de joc și are ca scop să-i învețe cum să se comporte în situații sociale, învățând în același timp cum îi afectează pe ceilalți.

Terapia cognitivă comportamentală (CBT)

Terapia cognitivă comportamentală este o terapie de vorbire care vă poate ajuta să vă gestionați problemele schimbând modul de gândire și comportare. Un terapeut ar putea încerca să schimbe modul în care copilul se simte în legătură cu o situație, ceea ce ar putea conduce la o modificare a comportamentului.

CBT poate fi efectuată împreună cu un terapeut, individual sau în grup.

Alte tratamente posibile

Există și alte modalități de tratare a ADHD pe care unele persoane cu această afecțiune le poate considera utile, cum ar fi eliminarea anumitor alimente și luarea de suplimente. Nu există dovezi solide că aceasta funcționează și nu ar trebui încercate fără consultarea medicalui.

Dietă

Persoanele cu ADHD trebuie să mănânce o dietă sănătoasă și echilibrată. Nu eliminați anumite alimente înainte de a solicita sfatul medicului.

Unele persoane pot observa o legătură între tipurile de alimente și agravarea simptomelor de ADHD. Dacă este cazul, păstrați un jurnal despre ceea ce mâncați și beți și ce comportament urmează. Discutați acest lucru cu medicul de familie, care vă poate recomanda un dietetician (specialist în nutriție).

Suplimente

Unele studii au sugerat că suplimentele de acizi grași omega-3 și omega-6 pot fi benefice pentru persoanele cu ADHD, deși dovezile care susțin acest lucru sunt foarte limitate.

Se recomandă să discutați cu medicul de familie înainte de a utiliza orice suplimente, deoarece unele pot reacționa imprevizibil cu medicamentele sau le pot face mai puțin eficiente. De asemenea, unele suplimente nu trebuie luate pe termen lung, deoarece acestea pot atinge niveluri periculoase în organism.

Sfaturi pentru părinți

Dacă sunteți părintele unui copil cu ADHD:

• asigurați-vă că medicul de familie sau specialistul vă ajută să înțelegeți diferența dintre ADHD și orice alte probleme pe care le poate avea copilul
• gândiți-vă cine mai trebuie să știe despre ADHD-ul copilului, cum ar fi școala sau grădinița
• aflați efectele secundare ale oricărui medicament pe care copilul îl ia și ce trebuie să aveți în vedere
• grupurile de sprijin pot ajuta să nu vă simțiți izolați și incapabili să faceți față situației

Pentru informații, contactați ASOCIAȚIA ROMÂNĂ DE TERAPII ÎN AUTISM ȘI ADHD .

Testare ADHD

Persoana care crede că ea sau copilul ei ar putea avea o tulburare de hiperactivitate cu deficit de atenție (ADHD), trebuie să vorbească cu medicul despre acest lucru. Dacă o persoană este îngrijorată pentru copil, este necesară o discuție cu profesorii acestuia înainte de a consulta medicul de familie, pentru a afla dacă și aceștia au vreo îngrijorare legată de comportamentul copilului.

Medicul de familie nu poate diagnostica în mod oficial ADHD, dar poate discuta problemele cu părinții și poate recomanda o evaluare de specialitate, dacă este necesar. Acesta poate întreba:

• Despre simptome
• Când au început aceste simptome
• Unde apar simptomele – de exemplu acasă sau la școală
• Dacă simptomele afectează viața de zi cu zi – de exemplu, dacă îngreunează socializarea
• Dacă au existat evenimente semnificative recente, cum ar fi un deces sau divorț în familie
• Dacă există un istoric familial de ADHD
• Despre orice alte probleme de sănătate sau simptome care pot exista

Dacă medicul de familie consideră că un copil ar putea avea ADHD, ar putea să sugereze mai întâi o perioadă de „așteptare atentă” – care durează aproximativ 10 săptămâni – pentru a vedea dacă simptomele copilului se îmbunătățesc, rămân la fel sau se agravează.

Dacă comportamentul copilului nu se îmbunătățește, și atât părinții cât și medicul de familie cred că este afectată viața de zi cu zi, trebuie consultat un specialist pentru o evaluare formală.

Pentru un adult cu posibil ADHD, medicul de familie va evalua simptomele și va face o evaluare pentru a vedea dacă:

• Nu a fost diagnosticat cu ADHD în copilărie, dar simptomele au început în copilărie și sunt în desfășurare de atunci
• Simptomele nu pot fi explicate de o stare de sănătate mintală
• Simptomele afectează în mod semnificativ viața de zi cu zi – de exemplu, afectează realizările la locul de muncă sau relațiile intime sunt dificile

De asemenea, trebuie consultat un specialist dacă o persoană a avut ADHD în copilărie sau adolescență, iar simptomele cauzează în prezent o afectare funcțională moderată sau severă.

Evaluare

Există o serie de specialiști la care se poate apela pentru o evaluare, cum ar fi:

• Psihiatrii pentru copii sau adulți
• Medici pediatru
• Specialiști în dizabilități de învățare, asistent social sau terapeut ocupațional cu expertiză în ADHD

Nu există un test simplu care să stabilească dacă do persoană are ADHD, dar specialistul poate emite un diagnostic precis după o evaluare detaliată. Evaluarea poate include:

• o examinare fizică, care poate ajuta la excluderea altor cauze posibile ale simptomelor
• o serie de interviuri cu persoana respectivă
• interviuri sau rapoarte ale altor persoane semnificative, cum ar fi partenerii de viață, părinții și profesorii

Diagnosticul la copii și adolescenți

Diagnosticul de ADHD la copii depinde de un set de criterii stricte. Pentru a fi diagnosticat cu ADHD, copilul trebuie să aibă 6 sau mai multe simptome de neatenție sau 6 sau mai multe simptome de hiperactivitate și impulsivitate.

Pentru a fi diagnosticat cu ADHD, copilul trebuie:

• să prezinte simptome în mod continuu timp de cel puțin 6 luni
• să fi început să prezinte simptome înainte de vârsta de 12 ani
• să fi prezentat simptome în cel puțin 2 locuri diferite – de exemplu, acasă și la școală, pentru a exclude posibilitatea ca comportamentul să fie doar o reacție la anumiți profesori sau la controlul parental
• să prezinte simptome care fac viața considerabil mai dificilă la nivel social, academic sau ocupațional
• să aibă simptome care nu sunt doar o parte a unei tulburări de dezvoltare sau o fază dificilă și nu sunt mai bine evidențiate de o altă afecțiune

Diagnosticul la adulți

Diagnosticarea ADHD la adulți este mai dificilă, deoarece există un oarecare dezacord în privința faptului că lista simptomelor utilizate pentru diagnosticarea copiilor și adolescenților se aplică și adulților. În unele cazuri, un adult poate fi diagnosticat cu ADHD dacă prezintă 5 sau mai multe dintre simptomele de neatenție sau 5 sau mai multe de hiperactivitate și impulsivitate, enumerate la simptomele copiilor cu ADHD.

Ca parte a evaluării, specialistul va întreba despre simptomele prezente. Cu toate acestea, în conformitate cu ghidurile de diagnosticare actuale, un diagnostic de ADHD la adulți nu poate fi confirmat decât dacă simptomele sunt prezente încă din copilărie.

Dacă este dificil pentru o persoană să își amintească dacă a avut probleme în copilărie sau nu a fost diagnosticată cu ADHD când era mai tânără, specialistul ar putea dori să vadă înregistrările școlare vechi sau să discute cu părinții, profesorii sau orice altcineva care a cunoscut bine persoana respectivă.

Pentru ca un adult să fie diagnosticat cu ADHD, simptomele ar trebui să aibă, de asemenea, un efect moderat asupra diferitelor domenii ale vieții, cum ar fi:

• necorespunzător la locul de muncă sau în educație
• șofat imprudent
• dificultate de a-și face sau de a-și păstra prietenii
• dificultate în relațiile cu partenerii

Dacă problemele sunt recente și nu au apărut în mod regulat în trecut, nu este ADHD. Acest lucru se datorează faptului că în prezent se crede că ADHD nu se poate dezvolta pentru prima dată la adulți.

ADHD la copii

Îngrijirea unui copil cu tulburare de hiperactivitate cu deficit de atenție (ADHD) poate fi epuizantă. Comportamentul impulsiv, îndrăzneț și haotic tipic ADHD poate face ca activitățile de zi cu zi să fie epuizante și stresante. Unele probleme care pot apărea în viața de zi cu zi includ:

• determinarea copilului să doarmă noaptea;
• pregatirea copilului la timp pentru școală;
• ascultarea și efectuarea instrucțiunilor de către copil;
• organizarea activităților;
• participarea la ocazii speciale;
• mersul la cumpărături.

Viața de zi cu zi cu ADHD

Deși uneori poate fi dificil, este important să ne amintim că un copil cu ADHD nu-și poate controla comportamentul. Persoanelor cu ADHD le este greu să-și suprime impulsurile, ceea ce înseamnă că nu se opresc să ia în considerare o situație sau consecințele, înainte de a acționa.

Pentru persoanele care îngrijesc un copil cu ADHD pot fi utile sfaturile de mai jos.

Planificați ziua

Planificați ziua, astfel încât copilul să știe la ce să se aștepte. Rutinele pot face diferența în modul în care un copil cu ADHD face față vieții de zi cu zi. De exemplu, dacă copilul trebuie să se pregătească pentru școală, această activitate trebuie descompusă în pași, astfel încât acesta să știe exact ce trebuie să facă.

Stabiliți limite clare

Asigurați-vă că toată lumea știe ce comportament este de așteptat și adoptați un comportament pozitiv cu laude sau recompense imediate. Fiți clari, folosind consecințe executorii cum ar fi înlăturarea unui privilegiu dacă limitele sunt depășite, și urmăriți-le în mod constant.

Adoptați o atitudine pozitivă

Acordați laude specifice. În loc de o adresare generală: „Mulțumesc că ai făcut asta”, se poate spune: „Ai spălat foarte bine vasele. Mulțumesc”. Acest lucru va da de înțeles copilului că sunteți mulțumit și de ce.

Dați instrucțiuni

Dacă cereți copilului să facă ceva, dați instrucțiuni scurte și fiți specifici. În loc să vă întrebați: „Îți poți curăța dormitorul?” se poate spune: “Te rog să introduci jucăriile în cutie și să pui cărțile înapoi pe raft.” Acest lucru face mai clar ceea ce copilul trebuie să facă și creează oportunități de laudă atunci când își îndeplinește corect sarcinile.

Folosirea unui sistem de stimulare

Configurați propria schemă de stimulare folosind puncte sau diagrame, astfel încât un comportament bun poate câștiga un privilegiu. De exemplu, comportarea bine la cumpărături va câștiga copilului timp pe computer sau într-un altfel de joc.

Implicați copilul în sistemul de stimulare și permiteți-i să ajute și să decidă care vor fi privilegiile.

Aceste diagrame au nevoie de modificări regulate sau devin plictisitoare. Obiectivele trebuie să fie:

• imediat – de exemplu, zilnic
• intermediar – de exemplu, săptămânal
• pe termen lung – de exemplu, trimestrial

Încercați să vă concentrați doar pe unul sau două comportamente simultan.

Interveniți din timp

Urmăriți semnele de avertizare. Interveniți dacă copilul pare că devine frustrat, suprastimulat și este pe punctul de a-și pierde autocontrolul. Distrageți atenția copilului, dacă este posibil, îndepărtându-l de situație. Acest lucru îl poate calma.

Situații sociale

Păstrați situațiile sociale scurte și plăcute. Invitați prietenii să se joace, dar țineți jocul din scurt, astfel încât copilul să nu piardă autocontrolul. Nu faceți acest lucru atunci când copilul se simte obosit sau flămând, cum ar fi după o zi la școală.

Exerciții fizice

Asigurați-vă că copilul are multe activități fizice în timpul zilei. Mersul pe jos, săritul și sporturile pot ajuta copilul să se poarte normal și să-și îmbunătățească calitatea somnului. Asigurați-vă că copilul nu face nimic prea intens sau excitant aproape de culcare.

Hrana copilului

Fiți atent la alimentația copilului. Dacă copilul este hiperactiv după ce a mâncat anumite alimente care pot conține aditivi sau cofeină, notați într-un jurnal și discutați cu medicul.

Ora de culcare

Adoptați o rutină. Asigurați-vă că copilul se culcă la aceeași oră în fiecare seară și se trezește la aceeași oră dimineața. Evitați activitățile suprastimulante în orele dinainte de culcare, cum ar fi jocurile pe calculator sau privitul la televizor.

În timpul nopții

Problemele cu somnul și ADHD pot constitui un cerc vicios. ADHD poate conduce la probleme de somn, care la rândul lor pot înrăutăți simptomele. Mulți copii cu ADHD se ridică din pat în mod repetat după ce au fost duși la culcare și întrerup rutina somnului.

Ajutor la școală

Copiii cu ADHD au adesea probleme comportamentale la școală, iar starea poate afecta negativ progresul școlar al copilului. Vorbiți profesorilor copilului despre orice sprijin suplimentar de care ar putea beneficia copilul.

Adulți cu ADHD

Sfaturi utile pentru un adult cu ADHD:

• Dacă vă este greu să rămâneți organizat, faceți liste, păstrați jurnale, lipiți memento-uri și acordați-vă timp pentru a planifica ceea ce trebuie să faceți
• Relaxați-vă făcând exerciții fizice în mod regulat
• Găsiți modalități de a vă ajuta să vă relaxați, cum ar fi ascultarea muzicii sau învățarea tehnicilor de realaxare
• Dacă aveți un loc de muncă, vorbiți cu angajatorul despre starea dvs. și discutați despre modalitățile care v-ar putea ajuta să lucrați mai bine
• Discutați cu medicul despre afectarea capacității de a conduce automobilul
• Contactați sau alăturați-vă unui grup de sprijin local sau național – aceste organizații vă pot pune în legătură cu alte persoane aflate într-o situație similară și pot fi o bună sursă de sprijin, informații și sfaturi.

Aflați mai multe informații despre ADHD la adulți .

Întrebări frecvente despre ADHD

Articol redactat de Adrian Stoianovici