Tulburarea de coordonare a mișcării (dispraxia) la copii

Publicat pe 11 iunie 2020

Actualizat pe 20 iulie 2021

Tulburarea de coordonare a mișcării, cunoscută și sub numele de dispraxie, este o afecțiune care afectează coordonarea fizică. Această afecțiune este de aproximativ 3 sau 4 ori mai frecventă la băieți decât la fete. Uneori, apare în rândul membrilor familiei.

Ai nelămuriri cu privire la cazul tău?

Întreabă unul dintre cei peste 400 de doctori online

Rapid și ușor. Doctori verificați. Confidențial și anonim.

Scrie o întrebare

Simptomele dispraxiei

Tulburarea de coordonare a mișcării poate provoca o gamă largă de probleme. Unele dintre acestea pot fi observate la o vârstă fragedă, altele pot deveni evidente pe măsură ce copilul crește.

Probleme la sugari

Întârzierile în atingerea etapelor normale de dezvoltare pot fi un semn precoce al dispraxiei la copiii mici. De exemplu, poate dura mai mult să se rostogolească, să stea în șezut sau să meargă de-a bușilea. De asemenea, puteți observa că copilul dvs.:

• are poziții (posturi) neobișnuite ale corpului în primul an de viață
• are dificultăți să se joace cu jucării care implică o bună coordonare, cum ar fi stivuirea cuburilor
• are unele dificultăți în a învăța să mănânce cu tacâmuri

Aceste semne s-ar putea să vină și să treacă.

Probleme la copiii mai mari

Pe măsură ce copilul crește, pot apărea dificultăți fizice mai vizibile, plus probleme în alte domenii.

Probleme de mișcare și coordonare

Problemele legate de mișcare și coordonare sunt simptomele principale ale dispraxiei. Copiii pot avea dificultăți în ceea ce privește:

• activitățile de joacă, cum ar fi sărituri, țopăieli, alergare și prinderea sau lovirea unei mingi. Adesea evită să se alăture altor copii din cauza lipsei lor de coordonare și pot considera dificilă educația fizică.
• mersul în sus și jos pe scări;
• scrisul, desenatul și folosirea foarfecelor – scrierea de mână și desenele lor pot părea măzgălite și sub nivelul altor copii de vârsta lor;
• îmbrăcatul, închiderea nasturilor și legatul șireturilor;
• stând nemișcați – își balansează sau mișcă mult brațele și picioarele.

Un copil cu dispraxie poate părea ciudat și stângaci, întrucât poate da peste obiecte, să scape lucruri și să cadă mult. Acest lucru nu este neapărat un semn de dispraxie, deoarece mulți copii care par stângaci au de fapt toate abilitățile normale de mișcare (motorii) pentru vârsta lor.

Pentru unii copii cu dispraxie, performanța lor slabă în sport poate duce la reticența lor la a face exerciții fizice.

Probleme suplimentare

Pe lângă dificultățile legate de mișcare și coordonare, copiii cu dispraxie pot avea și alte probleme, cum ar fi:

• dificultăți de concentrare – pot avea o capacitate de concentrare scăzută și le este greu să se concentreze pe un lucru pentru mai mult de câteva minute;
• dificultăți de a urma instrucțiuni și de a copia informații – s-ar putea să se descurce mai bine într-o situație personalizată decât într-un grup, astfel încât să poată fi ghidați mai ușor;
• nu sunt buni la organizarea lor și la finalizarea lucrurilor;
• capătă greu noi abilități – au nevoie de încurajare și repetiție pentru a învăța;
• dificultăți în a-și face prieteni – pot evita participarea la jocurile de echipă și pot fi intimidați pentru că sunt „diferiți” sau stângaci;
• probleme de comportament – adesea provenind din frustrarea copilului cu aceste simptome;
• stimă de sine scazută.

Deși copiii cu dispraxie pot avea o coordonare slabă și unele probleme suplimentare, alte aspecte ale dezvoltării – de exemplu, gândirea și vorbirea – sunt de obicei neafectate.

Afecțiuni conexe

Copiii cu dispraxie pot avea și alte afecțiuni, cum ar fi:

• tulburare de hiperactivitate cu deficit de atenție (ADHD) – un grup de simptome comportamentale care includ neatenție, hiperactivitate și impulsivitate
• dislexie – o dificultate comună de învățare, care afectează în principal modul în care oamenii citesc și pronunță cuvintele
• autism – o afecțiune care afectează interacțiunea socială, comunicarea, interesul și comportamentul

Unii copii cu dispraxie au dificultăți în coordonarea mișcărilor necesare pentru o pronunție clară.

Diagnostic

Dacă sunteți îngrijorați de sănătatea sau dezvoltarea copilului, discutați cu medicul de familie sau cu medicul de la școala copilului. Dacă este necesar, copilul poate fi trimis la un specialist care îl va evalua și va încerca să identifice orice probleme de dezvoltare. Acesta poate fi:

• un pediatru – un medic specializat în îngrijirea bebelușilor și a copiilor
• un terapeut profesionist pediatru – un profesionist din domeniul sănătății care poate evalua abilitățile funcționale ale copilului în activități zilnice, cum ar fi mâncatul sau îmbrăcatul
• un fizioterapeut pediatru – un profesionist din domeniul sănătății care poate evalua abilitățile de mișcare (motorii) ale copilului
• un psiholog pentru copii și adolescenți – un profesionist din domeniul sănătății care este specializat în evaluarea și tratarea condițiilor de sănătate mintală și a problemelor emoționale
• un psiholog educațional – un profesionist care ajută copiii care au dificultăți să progreseze cu problemele din cauza unor factori emoționali, psihologici sau comportamentali

Este vorba despre medici pediatri care se specializează și în dezvoltarea sistemului nervos central, care include creierul, nervii și măduva spinării. Ocazional, este nevoie de un neurolog care să ajute la excluderea altor afecțiuni care afectează creierul și sistemul nervos (afecțiuni neurologice), care pot cauza simptomele copilului.

Este important să obțineți un diagnostic corect, astfel încât să puteți avea o mai bună înțelegere a problemelor copilului și să puteți oferi un suport adecvat. De asemenea, obținerea unui diagnostic poate ajuta la reducerea stresului cu care se confruntă atât părinții, cât și copiii.

Evaluare

Copiii suspecți de tulburări de coordonare a mișcării sunt de obicei evaluați prin teste ale:

• abilității motorii brute – capacitatea lor de a folosi mușchii mari care coordonează mișcări semnificative ale corpului, cum ar fi mișcarea, săriturile și echilibrul
• abilității motrice fine – capacitatea lor de a folosi mușchii mici pentru mișcări coordonate corect, cum ar fi desenatul sau introducerea obiectelor mici în locașuri

Performanțele copilului în evaluare sunt notate și comparate cu ale unui copil de aceeași vârstă. De asemenea, trebuie să existe dovezi că abilitatea mentală a copilului este în limitele normale pentru vârsta sa.

Uneori, copilul poate avea o evaluare a abilității sale mentale de către un psiholog sau, dacă este foarte mic, de către un medic pediatru.

Specialistul care face evaluarea va ține cont de istoricul medical al copilului. Aceasta include orice probleme care fi putut apărea în timpul nașterii și orice întârzieri în atingerea reperelor de dezvoltare. Va fi luat în considerare și istoricul medical al familiei, de exemplu dacă membrii familiei au fost diagnosticați cu dispraxie.

După finalizarea procesului de evaluare, cei implicați vor elabora un raport asupra stării copilului.

Criterii de diagnostic

Pentru a face un diagnostic de tulburări de coordonare a mișcării, copilul trebuie să îndeplinească toate criteriile următoare:

• abilitățile lui motorii sunt semnificativ sub nivelul așteptat pentru vârsta lui și oportunitățile pe care le-a avut pentru a învăța și utiliza aceste abilități;
• lipsa abilității lui motorii afectează în mod semnificativ și permanent activitățile și realizările de zi cu zi la școală;
• simptomele lui s-au dezvoltat pentru prima dată în timpul unei faze incipiente de dezvoltare;
• lipsa abilităților lui motrice nu se explică prin întârzierea pe termen lung în toate domeniile sau prin condiții medicale rare, cum ar fi paralizia cerebrală sau distrofia musculară.

Tulburarea de coordonare a mișcării trebuie diagnosticată la copiii cu un handicap general de învățare numai dacă coordonarea lor fizică este semnificativ mai afectată decât abilitățile lor mentale.

Deși dispraxia poate fi suspectată mai devreme, de obicei nu este posibil să se facă un diagnostic clar înainte ca un copil să aibă 4 sau 5 ani.

Cauzele dispraxiei

Efectuarea mișcărilor coordonate este un proces complex care implică mulți nervi și diferite părți ale creierului. Orice problemă în acest proces poate duce la dificultăți de mișcare și coordonare. De obicei, nu este clar de ce, la copiii cu dispraxie, coordonarea nu se dezvoltă precum celelalte abilități.

Cu toate acestea, au fost identificați o serie de factori de risc care pot crește probabilitatea copilului de a dezvolta dispraxie. Acestea includ:

• nașterea prematură, înainte de a 37-a săptămână de sarcină
• greutate scăzută la naștere
• antecedente familiale de dispraxie, deși nu se știe exact care gene pot fi implicate în dezvoltarea acestei afecțiuni
• consumul de alcool sau droguri de către mamă în timpul sarcinii

Tratament

Tulburarea de coordonare a mișcării nu poate fi vindecată, dar există modalități de a ajuta copilul să-și gestioneze problemele. Unii copii, de obicei cei cu simptome ușoare de neîndemânare, pot crește cu aceste simptome.

Marea majoritate a copiilor au nevoie de ajutor pe termen lung și vor continua să fie afectați ca adolescenți și adulți.

Odată diagnosticată dispraxia, se poate face un plan de tratament adaptat la dificultățile particulare ale copilului. Acest plan poate implica o varietate de specialiști.

Specialiștii implicați în tratament

Mai mulți profesioniști din domeniul sănătății pot fi implicați în îngrijirea copilului. De exemplu, copilul poate avea nevoie de ajutor de la un terapeut profesionist pediatru, care poate evalua abilitățile în activitățile zilnice, cum ar fi:

• folosirea tacâmurilor
• îmbrăcatul
• folosirea toaletei
• joaca
• mișcări fine, cum ar fi scrisul

Terapeutul va lucra apoi cu copilul, persoanele care îl îngrijesc și profesorii, pentru a-i ajuta să găsească modalități de a gestiona orice probleme.

De asemenea, copilul poate primi ajutor de la un kinetoterapeut pediatru. Acesta poate evalua abilitățile și poate crea un plan de terapie special, care poate include activități pentru îmbunătățirea mersului, alergării, echilibrului și coordonării.

Alți profesioniști din domeniul sănătății implicați în îngrijirea copilului pot fi:

• un pediatru – un medic specializat în îngrijirea bebelușilor și a copiilor
• un psiholog clinic- un profesionist din domeniul sănătății, specializat în evaluarea și tratamentul afecțiunilor de sănătate mintală
• un psiholog educațional – un profesionist care ajută copiii care au probleme să progreseze cu problemele cauzate de factori emoționali, psihologici sau comportamentali

Unele dintre intervențiile pe care le pot oferi acești profesioniști din domeniul sănătății sunt prezentate mai jos.

Abordare orientată spre sarcini

Unul dintre principalele tipuri de intervenție utilizate pentru a ajuta copiii cu dispraxie să-și gestioneze starea este abordarea orientată spre sarcini. Aceasta presupune colaborarea cu părinții și copilul pentru a identifica activități specifice care provoacă dificultăți și pentru a găsi modalități de a le depăși.

De exemplu, un terapeut poate ajuta la îmbunătățirea dificultăților de mișcare, prin ruperea acțiunii în pași mici. Copilul este învățat să își planifice aceste mișcări individuale și să le exerseze în mod regulat. De asemenea, copilul poate beneficia de adaptarea sarcinilor pentru a le face mai ușoare. De exemplu, adăugarea de mânere speciale la stilouri pentru a le face mai ușor de ținut, sau purtarea de încălțăminte cu elemente de fixare tip arici, mai degrabă decât pantofi cu șireturi.

Copilul poate fi încurajat să facă exerciții fizice în mod regulat, deoarece acest lucru este considerat în general benefic pentru copiii cu dispraxie.

Abordare orientată spre proces

O metodă alternativă la abordarea orientată spre sarcini este abordarea orientată spre proces. Aceasta se bazează pe teoria conform căreia problemele cu simțurile sau percepția copilului asupra corpului lui pot contribui la dificultățile de mișcare ale acestuia.

O abordare orientată spre proces poate implica activități care vizează îmbunătățirea abilităților motorii generale ale copilului, mai degrabă decât să îi ajute cu o anumită sarcină sau activitate. Cu toate acestea, această metodă nu este considerată a fi la fel de eficientă ca abordarea orientată spre sarcini.

Tratarea altor afecțiuni

Copiii cu dispraxie au adesea și alte afecțiuni, care ar trebui să fie tratate separat.

Tulburare de hiperactivitate cu deficit de atenție (ADHD)

Dacă copilul are și ADHD, poate beneficia de administrarea de medicamente care să-l ajute să se concentreze mai bine, să fie mai puțin impulsiv, să se simtă mai calm și să învețe și să practice noi abilități.

Dislexia

Dcaă copilul are și dislexie, poate beneficia de metode educaționale special concepute pentru a-i îmbunătăți cititul și scrisul.

Autism

Dacă copilul are și autism, poate beneficia de programe special concepute pentru a ajuta la îmbunătățirea comunicării, interacțiunii sociale și a abilităților cognitive și academice.

Probleme de vorbire și limbaj

Terapia vorbirii și limbajului pot fi utile dacă copilul are probleme și cu vorbitul. Un logoped și un terapeut pot evalua modul în care vorbește copilul și îl pot ajuta să găsească modalități de a comunica cât mai bine. Aceasta poate implica exerciții de mișcare a buzelor sau a limbii într-un anumit mod, exersarea producerii anumitor sunete și învățarea controlului respirației.

Tratamentul pe măsură ce copilul crește

Deși abilitățile de coordonare fizică ale unui copil cu dispraxie vor rămâne sub medie, acestea devin adesea o problemă mai mică pe măsură ce copilul crește.

În adolescență, dificultățile la școală – în special lucrările scrise – pot deveni mult mai proeminente. Tratamentul suplimentar cu un terapeut specializat în probleme cu scrisul de mână poate fi de ajutor atunci când copilul este puțin mai mare. Profesorii pot solicita ca copiilor mai mari să li se acorde mai mult timp la examene iar accesul la un computer poate facilita temele.

Un tânăr poate avea una sau mai multe dintre problemele suplimentare asociate cu dispraxia, care afectează în mod negativ comportamentul, socializarea și realizările școlare, conform studiilor. Acești tineri necesită adesea un grad semnificativ de asistență în plus față de tratamentul pe care îl primesc.

Terapii alternative

Din cauza limitărilor tratamentelor disponibile pentru dispraxie și a faptului că aceasta nu poate fi vindecată, unii părinți pot lua în calcul terapii alternative care pretind că vindecă sau îmbunătățesc foarte mult starea. De obicei nu există dovezi științifice care să sprijine utilizarea terapiilor alternative iar acestea pot fi costisitoare și consumatoare de timp.

Este important să rețineți că uneori problemele de coordonare fizică asociate cu dispraxia se vor îmbunătăți în mod natural în timp.

Grupuri de sprijin

Îngrijirea unui copil cu dispraxie poate fi dificilă. S-ar putea să vă fie de ajutor să contactați grupuri de asistență, cum ar fi Asociația Română de Terapii în Autism și ADHD . Aceasta oferă informații și sfaturi pentru părinții copiilor cu nevoi speciale, care acoperă multe dintre problemele care pot apărea pe măsură ce copilul crește.

Dispraxie sau tulburare de coordonare a mișcării?

Mulți oameni folosesc termenul dispraxie pentru a se referi la dificultățile cu mișcarea și coordonarea care apar mai întâi la copiii mici. Acest termen este folosit mai rar de către profesioniștii din domeniul sănătății. Aceștia folosesc termenul tulburare de coordonare a mișcării pentru a descrie această afecțiune deoarece dispraxia poate avea mai multe semnificații.

De exemplu, termenul dispraxie poate fi folosit pentru a descrie dificultăți de mișcare care se întâmplă mai târziu în viață , din cauza ueni leziuni ale creierului, cum ar fi de la un accident vascular cerebral sau de la o leziune la nivelul capului.

Unii profesioniști din domeniul sănătății pot utiliza, de asemenea, termenul de tulburare specifică de dezvoltare a funcției motorii, pentru a face referire la această afecțiune.

Întrebări frecvente despre dispraxie

[1] NHS

Articol redactat de Adrian Stoianovici