Publicat pe 14 iunie 2021
Actualizat pe 7 august 2022
O verucă este o formațiune/excrescență cu textură aspră, care poate apărea oriunde pe corp și care este produsă de un virus. Verucile se pot localiza atât pe piele cât și pe mucoase (genital, oral). Spre deosebire de nevi (alunițe), verucile au adesea culoarea pielii sau sunt gri-cenușii. Există mai multe tipuri de veruci, în funcție de localizare sau tulpina de virus implicată. De cele mai multe ori dispar de la sine, dar majoritatea persoanelor aleg să le îndepărteze.
Conținut
Tipuri de veruci
Verucile vulgare (comune)
Verucile vulgare au o suprafață aspră, au aspect de dom sau aspect conopidiform și se dezvoltă în relief. Se pot localiza oriunde, dar cel mai frecvent apar pe dosul mâinilor și al degetelor. De obicei nu produc simptome, dar dacă se regăsesc subunghial pot fi dureroase si pot lăsa modificări permanente asupra unghiei. Sunt mai frecvente la copii. Majoritatea regresează de la sine.
Verucile plantare
Apar la niveul tălpilor și au culoarea pielii. Cresc în profunzime și se găsesc pe zonele de presiune (călcâi, partea anterioară a tălpii). Sunt dureroase. Pot prezenta mici puncte negre pe suprafață și sunt înconjurate la exterior de un inel de țesut mai dur, albicios. Se pot confunda cu bătăturile. Sunt adesea dificil de eliminat.
Verucile în mozaic
Verucile în mozaic se găsesc tot la nivelul plantelor (tălpilor) și sunt grupări, aglomerări de negi în ciorchine. Sunt mai superficiale decât cele plantare clasice și nedureroase.
Verucile plane
Verucile plane sunt rotund-ovalare, turtite și ferme la palpare. Pot fi gălbui sau maronii, mai discrete decât celelalte tipuri și ca atare mai greu de observat. Localizările frecvente sunt următoarele: pe dosul mâinilor, pe degete, pe față (frunte, obraji, barbă). Tind să crească în număr mai mare. Se întâlnesc mai frecvent la copii, adolescenți și adulți tineri.
Veruci filiforme
Verucile filiforme au o formă lungă și subțire. Sunt de culoarea pielii și pot crește rapid pe pleoape, în jurul gurii, gât și axile.
Verucile genitale
Afectează mucoasa genitală și tegumentele perigenitale. Apar de obicei sub forma unor mici formațiuni tumorale roz-roșietice care devin albicioase datorită macerației. Pot deveni mari, cu aspect conopidiform sau în “creastă de cocoș”. Ele pot involua de la sine dar frecvent recidivează. Modalitatea de transmitere a acestor veruci este prin contact intim.
Oricine dezvoltă veruci genitale trebuie să se prezinte la medic pentru evaluare.
Recomandarea doctorului
Verucile vulgare sunt frecvent întâlnite, mai ales la copii. Ele pot dispărea de la sine după o perioadă, de aceea tratamentul ales pentru a grăbi vindecarea nu trebuie să fie prea agresiv sau să producă cicatrici.
Astfel, se pot utiliza acasă soluții cu acid salicilic care treptat conduc la îndepărtarea verucilor. Pentru a preveni infecția HPV de la nivel genital care poate evolua cu veruci sau chiar leziuni canceroase în funcție de tulpina virală implicată, se recomandă vaccinarea înainte de debutul vieții sexuale.
În România există un Program Național de Vaccinare în care se realizează vaccinarea gratuită în cabinetele medicilor de familie, la fete cu vârsta cuprinsă între 11 și 14 ani. De asemenea, vaccinarea este indicată și pentru fetele și femeile cu vârsta peste 15 ani care nu au fost vaccinate anterior.
Ioana Dițu – Dermatovenerologie
Cauze
Verucile sunt cauzate de virusuri din familia papilomavirusului uman (HPV). HPV pătrunde în straturile pielii prin mici zone traumatizate și ajunge la baza epidermului, unde infectează celulele. Virusul are o multitudine de metode prin care se ascunde de sistemul imun al gazdei și astfel se instalează infecția, care poate fi total asimptomatică sau poate conduce la apariția verucilor.
Tulpini diferite de HPV provoacă veruci cu diferite localizări și aspect clinic divers. De asemenea, unele tulpini de HPV sunt responsabile de producerea de leziuni precanceroase.Virusul cauzator poate fi transmis:
- Prin contact direct, de la persoană la persoană
- Indirect, prin suprafețe (ex: de la piscinele de înot, de la sală) și obiecte contaminate (ex:prosoape, lavete).
- Prin contact intim, în cazul verucilor genitale.
Virusul se poate răspândi în alte părți ale corpului prin autoinoculare de la o verucă deja existentă pe piele prin:
- Zgâriere sau traumatizare
- Suptul degetelor
- Roaderea unghiilor
Pielea traumatizată și macerată care vine în contact cu suprafețe aspre are un risc mai mare de infecție. De exemplu, o persoană cu mici traumatisme pe tălpi prezintă un risc mai mare să dezvolte veruci de la piscinele publice. De aceea, purtarea șlapilor la dușuri publice sau piscine ajută la prevenirea infectării.
Persoanele cele mai expuse riscului de a dezvolta veruci:
- Copii, adolescenții și adulții tineri deoarece încă nu au dezvoltat imunitate împotriva virusului.
- Pacienții cu un sistem imun slăbit (ex: cei infectați cu HIV, cei care iau tratament imunosupresor postransplant sau pentru alte boli).
Tratament
Majoritatea verucilor se vindecă fără tratament, însă acestea pot persita câteva săptămâni până la câțiva ani, în funcție de localizare și numărul de leziuni. De obicei, verucile dispar mai repede la copii.
Dacă nu dispar, dacă deranjează estetic sau dacă provoacă îngrijorare adresați-vă medicului. Tratamentul pentru vindecare constă în: soluţii chimice cu acid salicilic, crioterapie, electrocauterizare, vaporizare laser sau intervenţie chirurgicală.
Pentru mai multe informații legate de cazul dvs. adresați o întrebare pe Medic Chat unui specialist dermatolog.
Soluții chimice
Veruci vulgare
Majoritatea cremelor, gelurilor și medicamentelor care se pot procura fără prescripție medicală, conțin acid salicilic. Este important să protejați pielea din jur înainte de a aplica acest tratament, deoarece acidul salicilic poate distruge pielea sănătoasă, conform studiilor. Aceste soluții nu se aplică pe față. În mod normal, tratamentul se aplică zilnic timp de aproximativ 2-3 luni.
Veruci genitale
Există mai multe substanțe chimice indicate pentru îndepărtarea verucilor genitale. Podofilotoxina aplicată de 2 ori/zi, 3 zile pe săptămână, mai multe săptămâni la rând este eficientă în distrugerea verucilor genitale, fără riscul de absorbție sistemică. Ca reacții adverse locale întâlnim cel mai frecvent roșeață sau eroziuni. Alte substanțe care mai pot fi utilizate în tratamentul verucilor genitale sunt sinecatechinele sau imiquimod.
Crioterapia
Azotul lichid se pulverizează pe leziune, distrugând celulele infectate. Se dezvoltă o bulă care crește treptat și veurca va cădea după aproximativ o săptămână. Acest tratament trebuie să fie efectuat de un specialist. Dacă veruca este mare, tratamentul poate necesita un anestezic local și mai multe ședințe.
În farmacii sunt disponibile spray-uri pentru autoadministrare. Acestea nu trebuie utilizate pe față.
Electrocauterizarea
Este o metodă de îndepărtare a verucilor genitale în special, utilizată în cabinetul medicului.
Intervenția chirurgicală
Nu este o procedură uzuală pentru veruci și există riscul de a rămâne cu cicatrici (verucile care se vindecă de la sine nu produc cicatrici). Intervenția se efectuează cu anestezie locală. Medicul poate recomanda intervenția chirurgicală dacă alte tratamente nu au dat rezultate.
Când ar trebui să vă adresați medicului?
Ar trebui să mergeți la medic dacă verucile:
- Se traumatizează des, crescând riscul de suprainfecție sau răspândire a virusului;
- Provoacă disconfort;
- Se dezvoltă pe organele genitale;
- Provoacă mâncărimi;
- Par infectate (roșii, cu lichid purulent);
- Provoacă durere în timpul mersului;
- Suferiți de afecțiuni precum diabet, HIV sau imunodeficiență.
Prevenire
- Puteți reduce riscul de a lua virusul sau puteți opri răspândirea acestuia dacă aveți veruci astfel:
- Nu folosiți în comun prosoape, îmbrăcăminte, unghiere, aparate de ras sau alte obiecte personale.
- Nu atingeți verucile altei persoane.
- Dacă ați dezvoltat o verucă încercați să o țineți acoperită cu un pansament pentru a evita răspândirea virusului.
- Faceți vaccinul HPV și folosiți prezervative pentru a preveni verucile genitale.
- Mențineți-vă picioarele uscate pentru a preveni răspândirea și purtați șlapi sau pantofi atunci când utilizați un vestiar public, o zonă de piscină sau dușuri comune.
- Nu zgâriați, tăiați și scărpinați o verucă.
- Evitați să vă bărbieriți deasupra verucilor.
- Nu vă mușcați unghiile sau cuticulele dacă aveți veruci periunghiale.
Complicații ale infecției cu HPV și ale verucilor:
Majoritatea verucilor dispar fără probleme semnificative însă infecția cu HPV poate persista o perioadă mai îndelungată.Uneori, pot apărea complicații precum:
- Cancer: Unele tulpini de HPV (16, 18) considerate cu potențial oncogen, sunt asociate cu mai multe tipuri de cancer, inclusiv cancer anal, cancer de col uterin și cancer de gât (orofaringian). Puteți reduce riscul de infectare cu HPV, veruci genitale și cancer prin administrarea vaccinului HPV și utilizarea prezervativelor.
- Cicatrici: Persoanele cu un sistem imunitar slăbit pot dezvolta formațiuni tumorale de dimensiuni mari, mai ales la nivel genital. Pentru acest tip de leziuni tratamentul este anevoios și poate produce cicatrici. De asemenea dispozitivele de crioterapie utilizate la domiciliu pot provoca cicatrici dacă nu sunt utilizate corespunzător.
- Durere: Majoritatea verucilor sunt inofensive și asimptomatice. Verucile plantare pot crește la nivelul zonelor de presiune ale tălpilor și pot fi dureroase la mers.
Întrebări frecvente
Medicul poate diagnostica verucile pur și simplu după aspect. Uneori, medicul poate efectua o biopsie a pielii pentru a testa prezența virusului HPV sau dacă există dubii in privința diagnosticului.
În acest caz, puteți utiliza soluții cu acid salicilic sau crioterapie. Acidul salicilic poate fi utilizat pentru tratament în timpul sarcinii, atâta timp cât este utilizat pe o zonă mică, o perioadă limitată de timp.
Dr. Ioana Dițu ⬤
Dermatovenerologie
- Specializare: Dermatovenerologie
- Peste 2 ani experiență
- A ajutat peste 15 de oameni pe Medic Chat
- Feedback excelent
- Răspunsuri rapide (tipic <1 oră)
- Peste 5 testimoniale
“Mulțumesc mult pentru recomandări și tratament.” (Gabriela)
“Raspuns rapid si prompt. A fost de ajutor raspunsul” (Ștefan)