Publicat pe 22 decembrie 2020
Actualizat pe 30 iulie 2021
Este o certitudine faptul că somnul reprezintă unul dintre elementele esențiale ale unui stil de viață sănătos. Fie că vorbim de un somn constant de 8h pe noapte sau de reprize haotice timp de 24h, somnul este fără doar și poate indispensabil.
Ai nelămuriri cu privire la cazul tău?
Întreabă unul dintre cei peste 400 de doctori online
Rapid și ușor. Doctori verificați. Confidențial și anonim.
Scrie o întrebarePotrivit celui mai important și complex studiu privind somnul din lume, publicat în revista Sleep la data de 9 octombrie, somnul prea lung sau prea scurt are o influență semnificativă asupra activității cerebrale. Studiul a inclus mai mult de 40.000 de persoane din întreaga lume, care au realizat un sondaj online și o serie de teste ce au privit abilitățile mentale, cum ar fi raționamentul, memoria și competențele verbale.
Cei care dorm în medie între șapte și opt ore pe noapte s-au descurcat mai bine decât aceia care dorm mai mult sau mai puțin în timpul nopții. Aproximativ jumătate dintre participanți au declarat că dorm mai puțin de 6,3 ore pe noapte.
În urma acestui studiu, cercetătorii au remarcat o serie de rezultate surprinzătoare. Cei mai mulți dintre cei care dorm patru ore sau mai puțin se prezintă din punct de vedere cerebral și corporal mai în vârstă cu 9 ani decât vârsta lor reală. Cu alte cuvinte, somnul insuficient te poate îmbătrâni pe interior și poate cauza, pe termen lung, probleme grave de sănătate.
Am dorit să surprindem cu adevărat obiceiurile privind somnul ale oamenilor din întreaga lume. Evident, în trecut, au existat multe studii mai mici realizate în laboratoare, dar am vrut să aflăm ce înseamnă somnul în lumea reală.
Adrian Owen, cercetător in neurologia cognitiva si imagistica la Universitatea din Western Ontario, Canada.
Persoanele care au participat la acest studiu au oferit o serie de informații complexe despre ei înșiși, completând un chestionar destul de vast și dând informații precum ar fi medicamentația pe care o luau, vârsta lor, țara în care locuiau, nivelul de educație etc. Acești factori au fost foarte importanți pentru noi, căci reprezintă elemente care ar fi putut influența unele rezultate.
Adrian Owen, cercetător in neurologia cognitiva si imagistica la Universitatea din Western Ontario, Canada.
Astfel, somnul rămâne unul dintre elementele chintesențiale ale vieții, de care fiecare dintre noi ar trebui să se îngrijească în mod conştiincios și regulat.
Articol redactat de Adrian Stoianovici