Publicat pe 22 decembrie 2020
Actualizat pe 20 iulie 2021
Diabetul zaharat face parte din categoria celor mai des întâlnite boli cronice ale Secolului XXI. Dacă suferiți de diabet, un plan alimentar sănătos și echilibrat vă va ajuta să suportați mai ușor efectele produse de această boală asupra organismului dumneavoastră.
Ai nelămuriri cu privire la cazul tău?
Întreabă unul dintre cei peste 400 de doctori online
Rapid și ușor. Doctori verificați. Confidențial și anonim.
Scrie o întrebareAsociația Americană a Diabetului (ADA) scoate în evidență orientările dietetice recomandate publicului larg, adică o dietă concentrată pe fructe, legume, cereale integrale, leguminoase (mazăre și fasole) și produse lactate cu conținut scăzut de grăsimi.
Legumele, fructele și cerealele integrale oferă un aport nutritiv mai mare organismului per calorie decât carbohidrații rafinați și, totodată, aceste alimente tind să fie bogate în fibre.
Pentru majoritatea persoanelor cu diabet zaharat, carbohidrații ar trebui să reprezinte aproximativ 45% din totalul caloriilor pe care le consumă în fiecare zi. Alegeți carbohidrații cu înțelepciune, în mod ideal, din legume, cereale integrale și fructe.
Evitați carbohidrații foarte rafinați, cum ar fi pâinea albă, pastele și orezul, precum și bomboanele, băuturile răcoritoare și dulciurile. Carbohidrații rafinați tind să provoace creșteri surprinzător de mari ale nivelului glicemic din sânge, conform studiilor.
Fibrele se regăsesc sub două forme: fibre insolubile, de tipul celor găsite în cerealele integrale, și fibre solubile, găsite în fasole, mazăre uscată, ovăz și fructe. Fibrele solubile, în special, par să reducă nivelul zahărului din sânge, ceea ce poate însemna că aveți nevoie de mai puține medicamente pentru a controla nivelul glicemic. O serie de studii sugerează faptul că o alimentație bogată în fibre reduce șansele de a dezvolta boli de inimă.
Printre cele mai sănătoase alimente, ce țin glicemia sub control, se regăsesc citricele, fasolea, afinele, avocado, cireșele, ierburile mediteraneene (oregano, busuioc, chimen, salvie) scorțișoara, orezul brun, fructele de mare și carnea slabă.
Totodată, trebuie să ținem cont și de alimentele pe care trebuie să le evităm, printre acestea se regăsesc orezul alb, băuturile dulci cu cafea, produsele de patiserie, cerealele rafinate, dulciurile, batoanele proteice, alimentele prăjite și carnea cu un conținut ridicat de grăsimi.
Articol redactat de Adrian Stoianovici