Vă recomandăm să citiți cu atenție Termenii și Condițiile înainte de utilizarea Platformei, întrucât conțin informații importante cu privire la drepturile și obligațiile dumneavoastră.
Accesarea Platformei sau utilizarea Serviciilor în orice mod atestă consimțământul dvs. expres, liber și neechivoc cu privire la conținutul integral al Termenilor și Condițiilor și a oricărei prevederi din acestea.
Utilizatorul înțelege și acceptă în mod expres, în întregime și necondiționat, prevederile acestor Termeni și Condiții și înțelege să utilizeze Serviciile în strictă conformitate cu acestea. Utilizatorii care au un cont creat pe Platformă înțeleg și acceptă că utilizarea în continuare a contului lor, precum și orice accesare sau vizitare în continuare a Platformei, a oricărei pagini din aceasta și/sau utilizarea Serviciilor, precum și a oricărei componente a acestora constituie o acceptare în întregime și necondiționată a Termenilor și Condițiilor și a oricărei prevederi din acestea.
Daca nu sunteți de acord cu prevederile acestor Termeni si Condiții, vă rugăm să nu utilizați Serviciile oferite de Platformă. Neacceptarea acestor Termeni si Condiții, sau a oricărei prevederi din acestea, astfel cum acestea sunt formulate în prezentul act, atrage obligația Utilizatorului de a înceta de îndată accesarea Platformei.
Totodată, prin accesarea platformei, Utilizatorul certifică Administratorului Platformei că are cel puțin 18 ani și că, potrivit dispozițiilor legale aplicabile, are dreptul să utilizeze Serviciile și să acceseze paginile Platformei și își asumă responsabilitatea completă pentru alegerea, utilizarea și implementarea Serviciilor.
Prezentul document conținând termenii și condițiile de utilizare a Platformei www.medic.chat (denumit "Termeni și Condiții") stabilește condițiile în care orice persoană poate vizita sau accesa platforma Medic Chat (www.medic.chat), sau poate utiliza (în orice mod) serviciile oferite prin intermediul platformei.
În înțelesul Termenilor și Condițiilor, termenii listați mai jos sunt definiți după cum urmează:
Medic Chat este o platformă digitală ce facilitează intermedierea dintre Utilizatori și Medici punând la dispoziția acestora un mijloc de comunicare la distanță eficient și adaptat nevoilor specifice ale acestora.
Prin intermediul Platformei, Medicii oferă Utilizatorilor, la cerere, servicii de consultanță constând în sfaturi medicale generale, cu scop informativ, oferite exclusiv în baza informațiilor transmise de către Utilizator. Sfaturile medicale generale oferite de Medici nu înlocuiesc operațiunile de diagnosticare și tratament prin interacțiunea fizică directă medic-pacient în cadrul unui consult medical efectuat prin simțuri proprii și nu pot fi asimilate recomandărilor medicale oferite în baza unui astfel de consult medical fizic, efectuat prin simțuri proprii.
Răspunsurile oferite de Medici prin intermediul Platformei au doar scop informativ și educațional și nu pot fi considerate, în nicio situație, echivalente unor consultații fizice sau analize medicale de specialitate, efectuate în unități sanitare publice sau private. Datorită limitărilor inerente ale interacțiunilor online, nu este posibilă o consultație medicală amănunțită prin intermediul Platformei. Astfel, sfaturile medicale generale oferite prin intermediul Platformei pot fi doar un supliment, iar nu un substitut al consultului medical fizic, realizat în persoană de un medic.
Pe cale de consecință, vă recomandăm să nu vă fundamentați acțiunile viitoare exclusiv pe sfaturile furnizate prin intermediul Medic Chat, ci să consultați fizic un medic, mai ales în cazul în care aveți afecțiuni grave sau aveți cunoștință că sunteți predispus unor astfel de afecțiuni. Nici Administratorul Platformei, nici Medicii ale căror sfaturi pot fi recepţionate prin intermediul Platformei nu pot fi ținuți răspunzători pentru niciun prejudiciu/ pierdere de orice fel ale Utilizatorului.
De asemenea, dacă aveți o urgență medicală, adresați-vă direct și cât mai rapid Sistemului Național Unic pentru Apeluri de Urgență, apelând numărul de telefon 112. Nici Platforma, nici Medicii prin intermediul Platformei nu prestează servicii pentru urgențe medicale.
De vreme ce diagnosticul medical presupune un consult fizic, în persoană, sfaturile medicale generale oferite de Medici prin intermediul Platformei nu pot reprezenta un diagnostic medical. Tocmai de aceea, Medicii vor putea recomanda Utilizatorilor efectuarea unor analize sau investigații medicale suplimentare.
Serviciile de consultanță oferite de Medici prin intermediul Platformei au la bază exclusiv informațiile oferite de Utilizatori privind starea de sănătate, istoricul medical, tratamentul sub care se află, rezultatele analizelor sau investigațiilor efectuate anterior sau existența unor afecțiuni cunoscute. Astfel, precizia sfaturilor medicale generale oferite de Medici se fundamentează pe o informare prealabilă, corectă și completă transmisă de Utilizatori. Ținând cont de acest aspect, vă asumați faptul că o descriere incorectă, imprecisă sau incompletă a problemei dvs. poate să determine discordanțe între sfaturile oferite de Medici și starea dvs. reală de sănătate.
Administratorul Platformei își limitează activitatea la asigurarea funcționalității și performanței Platformei, fără a controla sau a interveni în alt mod asupra serviciilor de consultanță prestate de Medici către Utilizatori. Pe cale de consecință, Administratorul Platformei nu oferă servicii medicale și nu poate fi considerat “unitate sanitară privată” sau “furnizor de servicii medicale”, în sensul dispozițiilor Legii nr. 95/2006. Astfel, Administratorul Platformei nu interferează în niciun fel în relația directă Utilizator-Medic, rezumându-se la a asigura intermedierea și un mijloc de comunicare viabil pentru aceștia.
Conținutul și elementele de grafică ale Platformei, inclusiv, dar fără a se limita la acestea, întreg conținutul în format text și orice alt material, transmis sub orice formă de și către Utilizatori (prin vizualizare directă pe Platformă, prin newslettere sau prin orice alte materiale legate direct sau indirect de Platformă) aparțin Administratorului Platformei și partenerilor săi și reprezintă conținutul Platformei. Prin derogare de la prevederea precedentă, nu aparțin Administratorului Platformei sau partenerilor săi acele materiale pentru care pe Platformă este indicat un alt titular de drepturi, ori un alt deținător sau o altă sursă.
Utilizatorii înțeleg și acceptă că Administratorul Platformei este exonerat de orice răspundere privind materialele, datele și informațiile, dar fără a se limita la acestea, preluate de la orice surse oficiale, inclusiv cele care au fost publicate având scopul și caracterul de "comunicate de presă". Utilizatorii înțeleg și acceptă că toate informațiile, datele, materialele postate pe Platformă au doar un caracter informativ și orientativ și că Administratorul Platformei nu poate fi tras la răspundere în niciun caz și în niciun mod pentru veridicitatea și validitatea Conținutului Platformei sau pentru orice efect juridic decurgând din utilizarea acesteia.
Utilizatorii se obligă să respecte toate drepturile de autor și drepturile conexe acestuia și orice alte drepturi de proprietate intelectuală pe care Administratorul Platformei, partenerii săi sau Medicii le dețin asupra/în legătură cu Platforma, Conținutul acesteia, Serviciul, orice modul sau componenentă a acestora sau în legătură cu utilizarea acestora. Utilizatorii înțeleg și acceptă că în cazul încălcării vreunei prevederi de mai sus în orice măsură, vor putea fi trași la răspundere față de autorii/proprietarii Conținutului Platformei.
Conținutul Platformei, indiferent de zona în care se află pe Platformă și indiferent de tip, poate fi utilizat exclusiv în scopuri personale, definite potrivit prezentului document ca fiind scopuri pur necomerciale, fără nicio intenție directă ori indirectă privind obținerea de profituri sau câștiguri de orice fel dintr-o asemenea utilizare. Orice utilizare de conținut de către terțe persoane în orice alte scopuri decât cele personale se poate face numai cu acordul scris, expres și prealabil al Administratorului Platformei.
Este interzisă copierea, preluarea, reproducerea, publicarea, transmiterea, vânzarea, distribuția totală sau parțială, integrală sau modificată a conținutului acestei Platforme sau a oricărei părți a acestuia efectuate în orice alte scopuri decât cele personale; Administratorul Platformei își rezervă dreptul de a acționa in instanță orice persoană și/sau entitate care încalcă in orice mod prevederile de mai sus.
Cererile de utilizare a conținutului Platformei în orice scopuri decât cele personale pot fi trimise la adresa de email contact@medic.chat.
Este strict interzisă postarea pe Platformă a oricărui conținut, incluzând materiale, comentarii, imagini, secvențe video, dar fără a se limita la acestea, care au un limbaj obscen sau vulgar, conțin texte ilegale, amenințătoare, abuzive, indecente, mesaje rasiste, șoviniste ori care ar putea discrimina orice persoane în orice mod sau care ar încălca orice alte drepturi și libertăți ale omului potrivit legislației în vigoare.
Utilizatorii înțeleg și acceptă că în cazul încălcării în orice mod și în orice măsură a oricărora din prevederile Termenilor și Condițiilor, Administratorul Platformei va putea opta în mod discreționar pentru suspendarea totală sau parțială a accesului Utilizatorului la orice Serviciu al Platformei, ori pentru nepublicarea oricărui conținut expediat de Utilizator în vederea postării către Platformă ori pentru modificarea in orice mod a unui asemenea conținut, pentru interzicerea definitivă a accesului la una sau mai multe dintre facilitățile oferite de Platformă sau pentru desființarea contului Utilizatorului pe Platformă, fără niciun fel de atenționări sau notificări prealabile și fără a fi necesare orice alte formalități în acest sens.
Utilizatorii înțeleg și acceptă că Platforma poate conține legături sau trimiteri către alte site-uri de internet, care nu se află sub controlul sau îndrumarea sa. Administratorul Platformei este absolvit de orice răspundere în ceea ce privește conținutul sau opiniile exprimate pe aceste alte site-uri de Internet, precum și corectitudinea și exactitatea acestora, iar Utilizatorii înțeleg și acceptă că aceste site-uri de Internet nu sunt monitorizate, controlate sau verificate în orice mod de către Administratorul Platformei. Includerea unei legături sau trimiteri către alte site-uri de Internet nu implică aprobarea în vreun fel a acestora de către Administratorul Platformei. În momentul în care Utilizatorii accesează aceste site-uri de Internet, ei o fac pe riscul lor, cunoscând ca utilizarea serviciilor oferite de aceste site-uri este supusă condițiilor stabilite de administratorii acestor site-uri.
Conform cerințelor legislației aplicabile în materia protecției persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, modificată și completată, și ale Legii nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal si protecția vieții private în sectorul comunicațiilor electronice, Administratorul Platformei va administra în condiții de siguranță și numai pentru scopurile specificate, datele personale furnizate de Utilizatori. Pentru mai multe informații privind prelucrarea datelor cu caracter personal, vă rugăm să consultați Politica de Confidențialitate .
Serviciile de consultanță oferite de Medici prin intermediul Platformei se rezumă la sfaturi medicale cu caracter general, cu scop informativ și oferite exclusiv în baza informațiilor transmise de către Utilizator, fără a fi asimilate unui consult medical fizic, efectuat prin simțuri proprii în unități sanitare publice sau private.
Recomandările medicale oferite de Medici prin intermediul Platformei cuprind informații generale în legătură cu anumite afecțiuni de natură medicală și nu trebuie interpretate în sensul în care ar reprezenta un consult medical fizic. Utilizatorul se obligă să transmită Medicului toate informațiile relevante privind starea de sănătate, istoricul medical, tratamentul sub care se află, rezultatele analizelor sau investigațiilor efectuate anterior sau existența unor afecțiuni cunoscute. Utilizatorul își asumă întreaga responsabilitate cu privire la caracterul corect și complet al acestor informații furnizate Medicilor și înțelege că precizia și corectitudinea răspunsurilor primite din partea Medicilor depind de informațiile furnizate de Utilizator.
Deși Medic Chat încearcă să ofere informații cât mai utile și adaptate nevoilor Utilizatorilor, din cauza limitărilor inerente interacțiunilor online, sfaturile medicale generale oferite prin intermediul Medic Chat nu își propun și nici nu pot înlocui operațiunile de diagnosticare și tratament prin interacțiunea fizică directă medic-pacient în cadrul unui consult medical fizic, efectuat prin simțuri proprii. Tocmai de aceea, Serviciile prestate prin intermediul Platformei nu reprezintă forme de diagnosticare și tratament și nu trebuie considerate de către Utilizatori o alternativă a consultului fizic în unități sanitare publice sau private, ci exclusiv ca un supliment al acestora, cu scop informativ și educativ.
În toate cazurile care au legătură directă cu starea de sănătate a unei persoane, apelați la serviciile medicului dumneavoastră de familie sau ale unui medic de specialitate. Serviciile furnizate prin intermediul Platformei au rol exclusiv educațional și informativ și nu pot fi, în nicio situație, asimilate unor consultații fizice sau analize medicale de specialitate.
Având în vedere limitările inerente interacțiunilor online, o consultație medicală amănunțită nu este posibilă prin intermediul Platformei, astfel că informația medicală transmisă prin intermediul Serviciilor nu trebuie folosită ca substituent al consultului medical fizic, realizat în persoană de un medic.
Utilizatorii vor face apel la Serviciul oferit de Administratorul Platformei mai ales în situațiile în care deja au o opinie medicală sau un diagnostic şi doresc informații suplimentare despre acestea, sau în situații similare. Sub nicio formă Utilizatorul nu va face apel la aceste servicii substituindu-le unei consultații medicale fizice.
Utilizatorul este responsabil pentru întreaga sa activitate privind Serviciile sau în legătură cu acestea. Orice încercare a oricărui Utilizator de utilizare frauduloasă, abuzivă sau ilegală a Serviciilor sau orice încercare a oricărui Utilizator de utilizare a Serviciilor împotriva prevederilor prezentei convenții ori intereselor Administratorul Platformei sau altor persoane, conferă Administratorul Platformei dreptul de a întrerupe ori suspenda pe durata decisă discreționar de Administratorul Platformei dreptul Utilizatorului de a utiliza în întregime sau în parte Serviciile ori de a accesa Platforma.
Serviciile sunt destinate numai pentru acces și utilizare de către persoane fizice cu vârsta de cel puțin 18 ani. Accesând sau utilizând Serviciile, Utilizatorul declară și garantează că are cel puțin 18 ani și capacitatea deplină de a încheia această convenție și de a respecta toate prevederile din Termeni și Condiții.
Medic Chat pune la dispoziția medicilor interesați de colaborare o platformă digitală eficientă de intermediere în relația cu potențiali clienți care sunt Utilizatori ai Platformei, precum și un mijloc facil de comunicare la distanță cu Utilizatorii. Condițiile de colaborare sunt reglementate pe larg în Contractul de colaborare, precum și în codurile și politicile interne ale Administratorului Platformei.
Medicii interesați de colaborare pot afla mai multe detalii accesând acest link sau ne pot scrie la contact@medic.chat.
Prin înregistrarea ca Medic pe Platformă, Medicii declară și garantează că toate informațiile oferite Administratorului Platformei sunt corecte, complete și actualizate, precum și că respectă toate criteriile și cerințele cuprinse în politicile Administratorului Platformei. Medicii își asumă, de asemenea, obligația de a informa Administratorul Platformei ori de câte ori va fi necesar, astfel încât informațiile oferite să rămână corecte, complete și actualizate.
Medicii se bucură de deplină libertate în organizarea și prestarea Serviciilor prin intermediul Platformei, acordate în limitele legii, fără ca Administratorul Platformei să exercite nicio formă de control sau verificare a conținutului sfaturilor medicale oferite de Medic Utilizatorilor. Prin urmare, Administratorul Platformei nu răspunde în nicio măsură pentru Serviciile prestate de Medici.
În ceea ce privește Servicii contra cost disponibile prin intermediul Platformei, Utilizatorul se obligă să achite în avans către Administratorul Platformei tariful pentru respectivele Servicii, potrivit informațiilor disponibile pe Platformă. Un Utilizator va putea accesa Serviciile respective conform prevederilor prezentelor Termeni și Condiții și conform informațiilor disponibile pe Platformă numai după autentificare și plata tarifelor corespunzătoare.
Administratorul Platformei nu va pretinde și Utilizatorul nu este obligat sa plătească vreun tarif suplimentar in afară de cele menționate pe Platformă. Utilizatorul nu poate cere rambursarea acestui tarif în nicio situație în care a încălcat oricare din prevederile prezentelor Termeni și Condiții.
Administratorul Platformei își rezervă dreptul de a schimba tarifele pentru oricare dintre Servicii și de a stabili noi tarife în orice moment, potrivit propriei sale opțiuni. Orice modificare de tarife va deveni operantă imediat după afișarea acesteia pe Platformă, potrivit opțiunii Administratorului Platformei. Astfel, modificarea tarifelor va afecta numai Serviciile achiziționate după afișarea noilor tarife pe Platformă.
Singura modalitate de plată acceptată pentru achiziționarea Serviciilor este plata online cu cardul, prin intermediul unui procesator de plăți extern. Administratorul Platformei nu exercită nicio formă de control asupra procesatorului de plăți și nu are acces la detaliile bancare ale Utilizatorului. Prin urmare, Utilizatorul se supune în întregime termenilor și condițiilor procesatorului de plăți, Administratorul Platformei fiind absolvit în întregime de orice răspundere cu privire la orice probleme întâmpinate în efectuarea plății.
Cererea returnării plății se poate face de către Utilizator doar în cazurile în care întrebarea sa nu a primit un răspuns până în momentul cererii returnării plății, și au trecut mai mult de 48h de la publicarea acesteia. Pentru returnarea plății, Utilizatorul va trebui să contacteze în scris departamentul de relații cu clienții la adresa de e-mail clienti@medic.chat specificând emailul aferent contului său de utilizator și numărul de referință al întrebării în cauză.
Administratorul Platformei va face toate eforturile rezonabile pentru a asigura acuratețea și încrederea în Platformă și va încerca să corecteze erorile și omisiunile cât mai repede posibil. Administratorul Platformei nu își asumă, însă, obligația și nu garantează implicit sau expres pentru conținutul de orice fel al Platformei sau pentru întreg conținutul oferit de către Utilizatori.
Administratorul Platformei nu oferă niciun fel de garanții sau răspundere pentru Conținutul Platformei și în nicio situație nu poate fi făcut răspunzător pentru nicio pierdere sau prejudiciu ce ar putea rezulta din utilizarea oricărei parte, secvență, modul al Conținutului de pe Platformă sau din imposibilitatea utilizării acesteia, indiferent de cauza acesteia ori din interpretarea eronată a oricăror prevederi ale Conținutului Platformei.
Utilizatorii înțeleg și acceptă că furnizarea Serviciului poate fi afectată de anumite condiții obiective, precum și că orice servicii oferite prin intermediul Platformei sunt oferite potrivit principiului "așa cum sunt", "așa cum sunt disponibile", iar Utilizatorii folosesc aceste servicii pe riscul lor. În consecință, Administratorul Platformei nu poate fi tras la răspundere cu privire la informațiile și datele din Conținutul Platformei, inclusiv, dar fără a se limita la cele privind textul, imaginile, secvențele video, sau orice altă activitate legată de utilizare, precum și niciun alt efect juridic derivând din acestea.
Utilizatorii înțeleg și acceptă ca Administratorul Platformei este absolvit de orice răspundere în eventualitatea producerii oricărei opriri, întreruperi, îngreunări, disfuncționalități sau erori în funcționarea Platformei, în situația unei erori tehnice de orice fel sau oricăror erori în furnizarea Serviciului, precum și în orice situație în care nu ar dovedi cert că orice erori sau probleme de natură tehnică din cele menționate mai sus se datorează în mod direct și exclusiv culpei grave a Administratorului Platformei.
În mod expres, Utilizatorii înțeleg și acceptă că Administratorul Platformei este absolvit de orice răspundere pentru orice fel de daune directe, indirecte, incluzând dar fără a se limita la pierderi de profit, vad comercial sau alte pierderi intangibile, rezultate din utilizarea Serviciului sau orice alt aspect în legătură cu Serviciul precum și din utilizarea Conținutului Platformei în orice mod sau orice efecte juridice derivând din aceasta.
Utilizatorul își asumă întreaga responsabilitate cu privire la caracterul corect, complet și veridic al informațiilor furnizate Medicilor prin intermediul Platformei, astfel că Platforma și Medicii sunt exonerați de orice răspundere pentru situațiile în care informațiile primite de la Utilizator au avut omisiuni, inadvertențe sau au fost false.
Răspunsurile oferite de Medici prin intermediul Platformei au doar scop informativ și educațional și nu pot fi considerate, în nicio situație, echivalente unor consultații fizice sau analize medicale de specialitate, astfel că Utilizatorii nu trebuie să își fundamenteze acțiunile viitoare pe sfaturile furnizate prin intermediul Medic Chat, fără a consulta în prealabil sau ulterior un medic de specialitate, printr-un consult fizic, în persoană. Dacă Utilizatorul nu respectă sfaturile medicale generale primite, le aplică necorespunzător sau ignoră potențialele riscuri semnalate de Medic, acesta din urmă este exonerat de orice formă de răspundere.
Folosirea oricăror informații furnizate prin Serviciile prestate prin intermediul Platformei va fi făcută de Utilizator în întregime pe propria răspundere. Medicii și Platforma sunt exonerați complet de orice răspundere pentru eventuale daune/ prejudicii/ suferințe/ traume sau alte pierderi ale Utilizatorului.
Administratorul Platformei își limitează activitatea la asigurarea funcționalității și performanței Platformei, fără a controla sau a interveni în alt mod asupra Serviciilor prestate de către Medici către Utilizatori. Pe cale de consecință, Administratorul Platformei nu oferă servicii medicale și nu poate fi considerat “unitate sanitară privată” sau “furnizor de servicii medicale”, în sensul dispozițiilor Legii nr. 95/2006. Astfel, Administratorul Platformei nu răspunde în niciun fel și în nicio măsură de Serviciile prestate de Medici prin intermediul Platformei.
Utilizatorul înțelege și acceptă că Administratorul Platformei pune la dispoziție doar mijlocul de comunicare pentru partajarea anumitor informații de natură medicală pe anumite teme generale sau specializate indicate de Utilizator și că nu are nicio obligație ori răspundere privind Serviciile prestate de Medici prin intermediul Platformei.
În cazurile de forță majoră, Administratorul Platformei și/sau operatorii, directorii, angajații, sucursalele, filialele și reprezentanții săi, sunt exonerați total de răspundere. Cazurile de forță majoră includ, dar nu se limitează la acestea, erori de funcționare ale echipamentului tehnic al Administratorului Platformei, lipsa funcționării conexiunii la Internet, lipsa funcționării conexiunilor de telefon, viruși informatici, atacuri informatice de orice fel și interferarea cu programe informatice malițioase, accesul neautorizat în sistemele Platformei, erorile de operare, grevă etc.
Utilizatorii declară că înțeleg și acceptă în mod expres clauzele prezentului capitol privind “Limitarea răspunderii”, în temeiul art. 1203 din Codul civil.
Administratorul Platformei poate cesiona oricând către un terț drepturile și obligațiile izvorâte din prevederile acestor Termeni și Condiții, inclusiv prin cesionarea către un terț a Contractului (Termeni și Condiții), iar Utilizatorul consimte anticipat la această cesiune, conform dispozițiilor art. 1315 și următoarele din Codul Civil. Pentru a înlătura orice îndoială, utilizatorii platformei www.medic.chat consimt anticipat la substituirea Digicore Systems S.R.L. cu un terț în raporturile născute între acesta și Utilizatori în temeiul prevederilor acestor Termeni și Condiții.
Drepturile și obligațiile Utilizatorilor și ale Administratorului Platformei, prevăzute de Termeni și Condiții, precum și toate efectele juridice pe care le produc Termenii și Condițiile vor fi interpretate și guvernate în conformitate cu legea română în vigoare.
Orice litigiu născut din sau în legătură cu Termenii și Condițiile va fi soluționat pe cale amiabilă. În caz de imposibilitate de a ajunge la un acord, litigiul va fi soluționat de către instanța judecătorească română competentă aflată în raza teritorială a municipiului București, în lipsa unor dispoziții legale imperative contrare.
Administratorul Platformei are dreptul de a modifica oricând și în orice mod oricare dintre prevederile din Termeni și Condiții sau Termenii si Condițiile în întregime, fără nicio notificare prealabilă și fără a fi obligat să îndeplinească vreo altă formalitate față de Utilizatori. Orice modificare va fi considerată ca fiind acceptată deplin și necondiționat de către oricare dintre Utilizatori prin simpla utilizare sau accesare a oricărei facilități oferite de Platformă, intervenite oricând după operarea modificării. Neacceptarea oricărei modificări atrage obligația respectivului Utilizator de a înceta de îndată accesarea Platformei și/sau utilizarea în orice mod a Serviciilor.